Înainte să te fi născut

 

Înainte să te fi născut

ce ai fost tu

stea frumoasă

pe un cer ce greu oftează

sau cremene ce stă de pază

la pruncii care-n somn visează?!

Înainte să te fi născut

ce ai fost tu

fulger ce ară pe cer

sau lacrimă ce cade stingher

pe obrazul vesel de mamă?!

Dar ce-am fost eu de am putut

să te cunosc

încă

înainte de a te fi născut

poate am fost două silabe

în cuvântul cu care a început

și îngeri

și viață

și moarte?!

Dar ce-ai fost tu

ai fost cer 

ai fost pământ

înainte

înainte să te fi născut?!

(Poezie scrisă de LiviuS,.03.10.24,. foto -internet)

Chilia cu balansoar

 

Cafeaua știu că stă pe masă

Și niște trepte-ncet le urc,

Chilia-i plină pe perete

De sfinți pe care nu-i salut...

     ###

În colț stau niște scânduri drepte,

Un pat improvizat aș spune,

Pe geam cuvinte stau s-aștepte

Un cititor fără de nume...

Tămâia urcă-n rugi spre cer 

Și balansoarul se tot mișcă,

Tăcerile se nasc și pier,

Nimic din tot, nu se explică!

Și stau mirat și-ntreb în gând,

A fost părintele sau sfinții?

Cine se leagănă, rugând,

Să-i odihnescă iar părinții?!

Ori poate însuși Dumnezeu,

A coborât s-asculte ruga

Părintelui când îi este greu

Și când rugând își mușcă buza...!?

Și vin și plec și plec și vin

Candela arde lângă cană,

Nu-mi pare leagănul divin,

Ca un ateu nu bag de seamă...

     ###

Cafeaua știu că stă pe masă

Și niște trepte-ncet le urc,

Chilia-i plină pe perete

De sfinți care îmi spun: salut!

Dacă nu mi-ai face cafeaua

Eu nu aș deranja nici sfinții....

La mulți ani!

 

Uite încă-un nod pe ață

Îl mai punem pe la tâmple

Și născând ca toamna--viață,

Sufletele ni se umple...

Chiar de azi miroase-a moarte

Și toți oamenii, jelesc

Noi simțim că se mai poate;

Să iubești și să iubesc!

Și de n-o mai fi lumină

Și toți serafimii, tac

N-om privii o stea străină,

C-ai în ochi, luciri de dac!

Astăzi toamna naște ceață,

Frunze verzi s-au răstignit

Și de părul tău se-agață,

Nor prea alb, încremenit...

Dar nu-i bai că trece timpul

Cât mai ești și cât mai sunt,

Poate vei atinge scopul:

Cel mai bun de pe pământ!

Și-acum frate îmi permite,

În graiul dulce ce-l vorbesc

C-ardeleanul îți transmite:

No, bine! Și te iubesc!

(Poezie scrisă de LiviuS-03.10.2022-foto:personale)

Scrisoare pe frunze

Eu n-am uitat că astăzi pică frunze

Și frunză într-o vreme ai să te faci

Și n-am venit acum târziu cu scuze

Dar...am fost plecat, ca să mai tai copaci!

Mai evadez din lumea fără lume,

Mă duc în sat ca să privesc gutui,

Să văd cum hornurile încep s-afume

Cu fumul cald un cer al nimănui...

Și tai copaci și scriu pe frunze moarte

Și îți urez să fi iubit și sănătos

Cândva aceste frunze în alte vremuri, poate

Vor învia din nou ca trupul lui Christos!

De-atâta pandemie ni-s tâmplele prea grele

Credința se mai vinde, dar dragostea nicicând

De nu te-oi mai vedea, ne-om întâlni în stele

Dar până la plecare te voi purta în gând!

Primește între ape și mica mea scrisoare

Trimisă pe o frunză și fără să te-ncrunți

Să știi că toamna asta, parfum încă mai are

Și te iubește-un frate de dincolo de munți!

(Poezie scrisă de LiviuS: 03.10.2021.,foto-internet)

Înger de toamnă

Cândva, demult
în veşnicii divine
Dumnezeu a creat toamna
şi-a văzut că e bine!


Apoi a luat un înger
l-a pus pe vânt
i-a dat toate culorile toamnei
în traistă
şi l-a trimis pe pământ!


Cândva, demult 
în veşnicii divine
Dumnezeu a strâns norii
pe munţi, văi şi coline
a făcut ploaia, ceaţa şi bruma
şi-a văzut că e bine!


Apoi a luat un înger 
şi l-a trimis pe vânt
cu toate bogăţiile toamnei
în traistă
din nou pe pământ!


Acum îngerul e aici
pe pământ
sub privirile noastre nătânge
şi nu înţelegem
cum în fiecare toamnă
coase şi strânge 
să-şi facă aripi
aripi din frunze
lacrimi şi sânge!


La mulţi ani, sănătoşi şi frumoşi, frate de peste munţi!

Gânduri...

Paşte negru

Ce Paşte negru stă acum să cadă,
Aripa morţii-n sat iar a intrat
Iar ochii tăi albaştrii n-o să vadă,
Copilul...care-n lume a plecat!


Şi ochii tăi s-au stins în sărbatoare
Dar ochii mei prin lume încă sunt,
Ce joc ciudat, ce viaţă-nşelătoare
Cum să câştigi un tată în mormânt?!


Vei încolţii în iarba ce-o să crească
În toamnă vei şoptii din frunze reci,
Şi-n iarnă crucea ta o să tuşească:
Că te-am găsit şi nu o să mai pleci!


Voi mai veni să-ţi spun o poezie,
Cum tu făceai când eu eram mai mic,
Să-ţi spun că viaţa nu-i decât o nebunie
Şi că plecăm din lume cu nimic!


Eu voi păstra o vreme amintirea
Şi voi pleca apoi cum pleacă toţi,
Sătul de tot, visând la învierea,
În ţara-n care nu există morţi!



Cum să mori primăvara?


Încolţeste satul, sub zâmbetul de soare,
Cum să mori primăvara?E cu neputinţă!
Totul începe să-nvie, să zboare.
Cum să mori primăvara?Să treci în nefiinţă?!


Ai lăsat pământul arat, pe răzor păpădie
Cum să mori primăvara?Nu se poate!
Acum când totul în jur e cânt şi poezie,
Cum să mori primăvara?Nu e dreptate!


Biserica-n clopot strigă-a credinţă,
Cum să mori primăvara? Care-i eroarea?
Ce înviere, ce suliţă, ce biruinţă?
Să mori primăvara! Când râde şi floarea...


E cu neputinţă! Cum să mori primăvara?
Când preoţii ne cântă că Omul învie,
Cum să mori? Cum să mori primăvara?
Cum să îmi faci una ca asta, tată, mie?!



Candelă


Candela-şi pâlpâie lumina,
Sicriul pare-atât de greu
Şi-n mine încolţeşte vina,
Că te-am iubit în felul meu...


La catafalc mă uit aiurea 
Şi nu-nţeleg de ce te-ai dus,
De ce mai freamătă pădurea,
Şi nu ţi-am spus ce e de spus?!


Încerc acum să fiu bărbat,
Să nu las lacrima să cadă,
Prin mine-atâtea gânduri bat
Şi-n ochi îmi ninge cu zăpadă...


Şi parcă-mi vine să le zic,
Că mortul de pe masă-s eu,
Că am pierdut tot şi nimic
Şi pot să mor instantaneu!


Candela-şi pâlpâie lumina,
Credinţa sta pe cruci de veci
În mine a-ngheţat şi vina,
Şi morţii sunt atât de reci...

( Poezii scrise de Liviu Simihăian-apr-mai 2019)

Adio prieten bun, adio!

Fără cuvinte!

Nu mai am versuri  pentru nimic,
Cuvintele s-au îmbrăcat în sărăcie
Şi simt în fiecare strofă-un inamic,
Ce-mi rupe gândul cu obrăznicie!


Nu mai am vorbe, dar am mai am simţiri
Şi multe amintiri care mă leagă,
De dragi îmbrăţişări la despărţiri
Şi-un prieten vechi cu-o inimă beteagă!


Acum e totul mai urât, mai trist
Şi moartea-n spate parcă-mi stă de pază,
Mă simt prin viaţa asta un turist
Şi totuşi mă întreb ce mai urmează?


Of, cuvinte triste pe o foaie goală,
O, inimă plăpândă, tu astăzi te-ai oprit
În ochii tăi cuminţi, pătrunşi de-atâta boală,
Apusul ce-a căzut e totuşi, răsărit!


Şi nu mai am cuvinte să descrie,
Nici lacrimi nu mai am ca să te plâng,
Curând ne-om întâlnii în veşnicie
Şi-n braţe iar cu drag o să te strâng!



Sânger, Luduş şi Răzoare


Ioane, Ioane de la Sânger
te-a făcut azi moartea, înger
noi nicicând nu te-om uita
şi te rog nu ezita
ia-ne sub aripa ta!


Ioane dragă din Luduş
ţi-a făcut moartea urcuş
sus în cer pe albe stele
când ne-or fi nopţile grele
să ne luminezi cu ele!


Ioane, Ioane din Răzoare
te-a dus moartea azi spre soare
şi din suflet eu îţi strig
şi te rog şi te oblig
tu să ne păzeşti de frig!



Adio prietene, adio...


Adio prieten bun, adio
să-ţi fie amintirea, vie
n-ai aşteptat alt anotimp
să vin să stăm noi doi cuminţi
la voi în vie!


Adio prieten bun, adio
să-ţi fie veşnicia, vie
n-ai aşteptat la tine-acasă
să stam râzând la vechea masă
politici să vorbim!


Adio prieten bun, adio
până când lumea asta-nvie
şi ne-om găsii din nou cu toţi
sub liliacul de la porţi
adio prietene, adio!

(Poezii scrise de Liviu Simihaian-08-09.03.2019)