Lui T.N.D
Azi gândul meu încet se uscă
Şi mâna o simt atât de grea,
Sub foaie toamna astazi muşcă,
Rupând cu lacrimi, dintr-o stea...
Şi totuşi cât de greu m-apasă
Că nu pot să îţi scriu nimic,
Mă-n vălui într-o ceaţă groasă
Şi mâna nu pot s-o ridic!
Azi, parcă noaptea-n noi se strâge,
Când tăcut adorm ai noştrii părinţi
Dar dacă viaţa nu se frânge
Cum s-ar mai naşte-n ceruri, sfinţi?!
Deci ce-aş putea să-ţi scriu eu ţie,
Sau mamei tale ce să-i scriu,
Când ştiţi şi voi că-n veşnicie
Nu pleacă nimeni în sicriu?!
Tăcere, tăcere, lipsită de muze
Ce versuri să scriu să pară cuminţi
Când toamna muşcă iarăşi din frunze
Şi zâmbind adorm, bolnavii părinţi?!
(Poezie scrisă de LiviuS-18.08.2016., foto-internet)
Cu tălpile goale, calc pe pământ
Şi Dobrogea îmi muşcă din talpă,
Ciulini se zbârlesc la mine prin vânt,
De-atâta căldură şi stâncile crapă!
Şi crapă pământul cu carnea de lut,
Timid şi tăcut, calc strămoşii pe gene
E atâta carne de lut, pentru alt început,
Pe aceste uitate, cărări dobrogene...
Sub tălpile goale simt morţii zâmbind,
Un prieten îmi spune de-o mare,
Seminţe de viaţă simt că se-aprind
În carnea de lut, ce dospeşte în sare!
Câţi morţi dorm pe această uitată potecă,
De câte oase şi carne s-a făcut risipă?!
Doamne, sub tălpile mele cu vise aruncă
Pentru cei ce au murit cu ciulini în aripă!
Din uitarea cea grea, de sub ciulinii nervoşi
Trezeşte strămoşii cu ploaie şi tunet
Şi din carnea de lut, pe cei luminoşi
Doamne, îngroapă-i la mine în suflet !
(Poezie scrisă de LiviuS+06.08.2016.,foto-personale)
