miercuri, 24 decembrie 2014
Auzi ?
Auzi mamă securea, lovind în carne fragedă de lemn?
Vezi ? Condamnat la moarte e bradul cel mai demn !
Călăi murdari şi fără mască la capăt duc sentinţa,
Vânzând mortul pe bani, ne-nvaţă ce-i credinţa !
Mamă de cumpărăm ucisul, suntem doi criminali !
Iar răstignind în roşu pe-aceiaşi moşi banali,
Cum vom cânta la masă, colinde către cer
Cum închinăm paharul, spunând, o Doamne, leru-i-ler ?
Murdari cu sânge de brad, pe suflet şi pe mâini
Cum vom putea mânca, smeriţi din sfinte pâini !
Of mamă tu auzi, cum plânge bradul mut,
Că i-au uitat piciorul, afară-nfipt în lut ?
Azi lumea cântă vesel, au brad, au mântuirea
Dar Moş Crăciun? El plânge, că i-am tăiat pădurea!
Şi-n fiecare casă, plângând, împodobeste-un brad
Punând ghirlanda morţii pe braţe lungi de jad !
Auzi cum plânge bradul cu lacrimi seci de ceară,
Cum giulgiu greu şi-l ţine, murind seară de seară?
De ce-i atâta moarte şi nimeni nu mai crede,
Că Moş Crăciun iubeşte -- pădurea cât e verde?!
vineri, 12 decembrie 2014
Oameni de zăpadă
Atâta zăpadă cade pe geam
Şi atâta alb cade pe tâmple,
Atât de săraci murim an de an,
Aşteptând ceva să se-ntâmple...
Atâţia brazi, atâtea globuri,
Atâtea luminiţe-n casă,
Atâtea vise mor în cioburi,
Crezând că unora le pasă...
Dar nimeni nu mai vrea lumină
Haotic stau becuri pe-afară,
Pe stâlpi stau moşi cu traista plină
Şi cerşetorii mor prin gară...
Nu! Nu condamnaţi acum
Pe cei ce au visat o viaţă,
Că e poet...ori e nebun
Azi, toţi devin statui de gheată...
Şi alţii vor privi pe geam,
Spre-atâta alb ce stă să cadă,
Subit murim, an după an,
Noi simpli oameni de zăpadă...
Poezie scrisă de LiviuS-25.11.2014
duminică, 7 decembrie 2014
Val de noapte
Doamne ce noapte,
încât luna
pare un licurici
iar lumina din casă
un fir de sclipici
ce se pierde tăcut
prin ferestre bizare
ca un chip de copil
într-o lume prea mare !
Afară
pe drumul lor
aud oameni păşind
unii mai greu
alţii mai fin,
călcând pe frunze uscate
destine se pierd
prin valul de noapte.
Ce noapte,
Doamne ce noapte
o noapte fără alb
doar paşi, blesteme şi şoapte
şi-aud în gând
un vânt
ce creşte păgân
prin valul de noapte...
Cântă cocoşii !
Robotici ne trezim dimineaţa
şi-atât de bizar şi ciudat,
fluturii mor, frunzele tac
de parcă totul a-ngheţat
cu o noapte în urmă !
Şi plină e strada
şi plin e oraşul,
păpuşi de humă
cu zâmbet de fiară
şi ochi de furtună
aleargă haotic...
Şi Doamne nu-i ciudat
la cât soare ai dat
că-n noi dospeşte
greu aluat
de cenuşă şi zgură
împărţind peste tot
valuri de noapte
şi ură ?!
( Poezie scrisă de LiviuS--13.02.2013 )
luni, 1 decembrie 2014
Versuri pentru Ţara mea
George Coşbuc - În şanţuri
Burcel în şanţ muri strivind
O tigvă păgânească,
Şoimu-n rădvan căzu răcnind:
Moldova să trăiască!
Curcanul cel voinic şi bun,
El, Peneş, spune-acestea,
Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun
Deplin acum povestea.
O tigvă păgânească,
Şoimu-n rădvan căzu răcnind:
Moldova să trăiască!
Curcanul cel voinic şi bun,
El, Peneş, spune-acestea,
Dar n-a spus tot. Eu vreau să spun
Deplin acum povestea.
Burcel era oltean, un pui,
Ajuns din întâmplare
Între flăcăii din Vaslui,
Viteaz minune-mare.
Iar când muri, strivind în şanţ
O tigvă păgânească,
Strigat-a bietul dorobanţ:
Muntenia să trăiască!
Ajuns din întâmplare
Între flăcăii din Vaslui,
Viteaz minune-mare.
Iar când muri, strivind în şanţ
O tigvă păgânească,
Strigat-a bietul dorobanţ:
Muntenia să trăiască!
Burcel şi Şoim, trăsniţi în zbor
Căzură-n şanţ deodată;
Strigând deodată ţara lor
Cea-n două despicată.
Alăturea de ei gemea
Căzut şi căpitanul,
Izbit de moarte se trudea
Cu ochii-nchişi sărmanul.
Căzură-n şanţ deodată;
Strigând deodată ţara lor
Cea-n două despicată.
Alăturea de ei gemea
Căzut şi căpitanul,
Izbit de moarte se trudea
Cu ochii-nchişi sărmanul.
El auzise pe cei doi
Ce spuseră-n cădere,
Şi jalnic se-nălţă-n noroi,
Privindu-i cu durere.
Şi zise-apoi: “O ţară e,
Cum una ni-e mânia!
Muntenia, Moldova – ce?
Trăiască România!”
Ce spuseră-n cădere,
Şi jalnic se-nălţă-n noroi,
Privindu-i cu durere.
Şi zise-apoi: “O ţară e,
Cum una ni-e mânia!
Muntenia, Moldova – ce?
Trăiască România!”
Atunci şi Şoimul şi Burcel
Cu faţa înseninată
Priviră lung şi-adânc la el,
Şi-au tresărit deodată.
Spre-acelaşi loc, spre nord privind,
Şi sus apoi, tăria,
Toţi trei strigar-atunci murind:
Trăiască România!
Cu faţa înseninată
Priviră lung şi-adânc la el,
Şi-au tresărit deodată.
Spre-acelaşi loc, spre nord privind,
Şi sus apoi, tăria,
Toţi trei strigar-atunci murind:
Trăiască România!
Andrei Ciurunga – Nu-s vinovat faţă de ţara mea
La ora când cobor, legat în fiare,
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă, strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!
să-mi ispăşesc osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă, strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!
Nu-s vinovat că i-am iubit lumina
curată cum în suflet mi-a pătruns,
nici că vrăjmaşii i-au prădat grădina
şi că sutaşii coasta i-au străpuns.
curată cum în suflet mi-a pătruns,
nici că vrăjmaşii i-au prădat grădina
şi că sutaşii coasta i-au străpuns.
Nu-s vinovat că-mi place să se prindă
rotundă, ca o ţară, hora-n prag,
nici că am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată mi-a fost drag.
rotundă, ca o ţară, hora-n prag,
nici că am primit colindători în tindă,
cum din bunic în tată mi-a fost drag.
Nu-s vinovat că toamnele mi-s pline
cu tot belşugul de la vin la grâu,
nici c-am primit la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.
cu tot belşugul de la vin la grâu,
nici c-am primit la praznic pe oricine,
cât m-am ştiut cu cheile la brâu.
Nu-s vinovat c-am îndârjit şacalii
şi c-am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.
şi c-am răcnit cu sufletul durut
că nu dau un Ceahlău pe toţi Uralii
şi că urăsc hotarul de la Prut.
Dac-am strigat că haitele ne fură
adâncul, codrul, cerul – stea cu stea –
şi sfânta noastră pâine de la gură,
nu-s vinovat faţă de ţara mea.
adâncul, codrul, cerul – stea cu stea –
şi sfânta noastră pâine de la gură,
nu-s vinovat faţă de ţara mea.
De-aceea, când cobor legat în fiare,
împovărat de-osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă, strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!
împovărat de-osânda cea mai grea,
cu fruntea-n slavă, strig din închisoare:
– Nu-s vinovat faţă de ţara mea!
Nu plânge, maică Românie!
Nu plânge, maică Românie,
Că am să mor neȋmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…
Că am să mor neȋmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit…
Nu plânge, maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!
Nu plânge, maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!
Nu plânge, maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi mare!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi mare!
Aceste ultime versuri au fost găsite ȋn raniţa unui soldat mort ȋn toamna anului 1918, pe muntele Sorica, din Carpaţii de Curbură.
miercuri, 12 noiembrie 2014
Vot de noiembrie
În această ţară e mereu un potop,
Sărăcia-i virtute şi conştiinţa adoarme,
Votând iluzoriu, persoane de top...
În această vreme e totul promis,
Emisiuni deşănţate fug după vot,
Ai dreptul la pâine, ai dreptul la vis
Ai dreptul la tot ce-a fost interzis,
Ai dreptul la tot !
Dezbateri la radio, în piaţă, pe strada,
Ulei se împarte în plase de-un leu,
Pe babe le faceţi în biserici să creadă
Că unu-i mai bun cu altul mai greu...
Pâine şi circ, minciuni extrem de greţoase,
Emisiuni deşănţate se termină-n vot,
Noiembrie cade cu frigul în oase
Tristeţea şi scârba se pune pe case
Şi-i foame în tot !
(poezie scrisă de LiviuS-nov.2014)
miercuri, 29 octombrie 2014
E toamnă-n Ardeal
E toamnă-n Ardeal şi via e coaptă
Şi boabele cad prin recele vânt,
Bunica pe-aici m-ai cântă în şoaptă,
Cu glas de lumină şi fir de cuvânt.
E toamnă-n Ardeal şi via se stoarce,
Ne plâng strămoşii în cana de lut,
Bunica-i un zeu lângă sobă şi toarce,
Fir de lumină şi de început...
Veniţi să culegem nectarul din vie,
Aici e coaptă munca sădită pe deal
Iar mustul să curgă şi dulce să fie,
Aici în bătrânul şi tristul Ardeal !
Azi nu mai zdrobim ciorchini în picioare
Şi nu strângem mustul în vase de lut,
Bunica a plecat demult la culcare,
Prin raze de soare, Ardealul e mut...
Ningând peste mine şi toamna va trece,
Ardealul adoarme sub brumă şi plânge
Iar casa bunicii e tristă şi goală,
Afară -- îngheaţă ciorchinii...
Poezie scrisă de LiviuS-07.08.2004
Şi boabele cad prin recele vânt,
Bunica pe-aici m-ai cântă în şoaptă,
Cu glas de lumină şi fir de cuvânt.
E toamnă-n Ardeal şi via se stoarce,
Ne plâng strămoşii în cana de lut,
Bunica-i un zeu lângă sobă şi toarce,
Fir de lumină şi de început...
Veniţi să culegem nectarul din vie,
Aici e coaptă munca sădită pe deal
Iar mustul să curgă şi dulce să fie,
Aici în bătrânul şi tristul Ardeal !
Azi nu mai zdrobim ciorchini în picioare
Şi nu strângem mustul în vase de lut,
Bunica a plecat demult la culcare,
Prin raze de soare, Ardealul e mut...
Ningând peste mine şi toamna va trece,
Ardealul adoarme sub brumă şi plânge
Iar casa bunicii e tristă şi goală,
Afară -- îngheaţă ciorchinii...
Poezie scrisă de LiviuS-07.08.2004
joi, 2 octombrie 2014
Şi parcă am visat...
Părintelui Atal Toma
Îmi pare c-am visat asearăCa fost...ori este ziua ta,
Că frunzele, mureau pe-afară
Şi Dumnezeu -- în cer zâmbea...
Şi te-am visat iubite frate
Că bruma cade-n barba ta,
C-ai părul plin de frunze coapte
Şi Dumnezeu -- în cer zâmbea...
Şi parcă ţi-am bătut la uşă,
Timid o candelă ardea,
Şi ţi-am văzut în cer mătuşa
Şi Dumnezeu -- o mângâia...
Şi-atâtea am visat aseară
Că-i ziua ta, că-i ziua mea,
Că frunzele mureau pe-afară
Şi Dumnezeu -- ne mângâia...
Din toamna asta care vine
Parfum să cadă-n viaţa ta,
Şi la mulţi ani şi numai bine
Şi trei gutui din partea mea!
(Poezie scrisă de LiviuS-02.10.2014)
duminică, 24 august 2014
PUNCT
Bolnav de boli neştiute
speranţe haotice port
cu viaţa-n secunde plăpânde
mă-ndrept dintre vii către morţi...
Azi,
îmi plimb paşii ca un om bătrân,
tăceri morbide iarăşi mă cuprind
după atâtea puncte e capătul de drum
aş prinde iarăşi visul şi-n braţe să te strâng...
Dar ai pus punct, eu am pus punct
cu virgula ne descurcam mai bine
dar aşa-i lăsat pe globul de pământ
să punem punct la ce nu ne convine...
E punct şi după punct urmează iar ceva,
nu ştim nici noi dacă-i de rău sau bine
dar după viaţa asta haotică şi grea,
se va găsi o stea şi pentru mine...
Să fi fericită iubito,
eu speranţe haotice port
cu viaţa-n secunde plăpânde
mă-ndrept dintre vii către morţi!
(Poezie scrisă de LiviuS-14.08.2014)
speranţe haotice port
cu viaţa-n secunde plăpânde
mă-ndrept dintre vii către morţi...
Azi,
îmi plimb paşii ca un om bătrân,
tăceri morbide iarăşi mă cuprind
după atâtea puncte e capătul de drum
aş prinde iarăşi visul şi-n braţe să te strâng...
Dar ai pus punct, eu am pus punct
cu virgula ne descurcam mai bine
dar aşa-i lăsat pe globul de pământ
să punem punct la ce nu ne convine...
E punct şi după punct urmează iar ceva,
nu ştim nici noi dacă-i de rău sau bine
dar după viaţa asta haotică şi grea,
se va găsi o stea şi pentru mine...
Să fi fericită iubito,
eu speranţe haotice port
cu viaţa-n secunde plăpânde
mă-ndrept dintre vii către morţi!
(Poezie scrisă de LiviuS-14.08.2014)
duminică, 10 august 2014
Râu către mare
Râule ce curgi aiurea
către care mare mergi?
când eşti lin
când înspumat
când eşti plin şi dai în lături
tulburat !
Unde şi spre ce se scurge
picătura-ţi fermecată
vei mai fi tu râul dulce
într-o mare prea sărată?
Unde ţi se-ndreaptă cursul
când nimic nu mai aştepţi,
când din tot ce-ai strâns în tine
porţi doar lacrimi de poeţi?
Unde tot cobori la vale
spre ce hău spre ce mormânt,
şi de ce tot sapi cu jale
să laşi urme pe pământ?
Râule ce curgi aiurea
sunt la fel precum eşti tu
când sunt lin
când înspumat
când sunt plin şi dau în lături
supărat...
Şi mă duc călcând aiurea
către nu ştiu ce abis
privesc lumea şi pădurea
şi cu mine duc un vis!
Nu ştiu care hău m-aşteaptă
ce miracol stă în drum
ce mi se va cere plată
după porţi de mistic fum...
Când se va sfârşi cărarea
pentru pasul meu prin lume
mă voi prăpădi în marea
sufletelor fără nume?
Viaţă-râu
ce curgi aiurea
eu atât te mai întreb
râule cu lacrimi pure
către care mare mergi?
(Poezie scrisă de LiviuS-04.07.2014)
către care mare mergi?
când eşti lin
când înspumat
când eşti plin şi dai în lături
tulburat !
Unde şi spre ce se scurge
picătura-ţi fermecată
vei mai fi tu râul dulce
într-o mare prea sărată?
Unde ţi se-ndreaptă cursul
când nimic nu mai aştepţi,
când din tot ce-ai strâns în tine
porţi doar lacrimi de poeţi?
Unde tot cobori la vale
spre ce hău spre ce mormânt,
şi de ce tot sapi cu jale
să laşi urme pe pământ?
Râule ce curgi aiurea
sunt la fel precum eşti tu
când sunt lin
când înspumat
când sunt plin şi dau în lături
supărat...
Şi mă duc călcând aiurea
către nu ştiu ce abis
privesc lumea şi pădurea
şi cu mine duc un vis!
Nu ştiu care hău m-aşteaptă
ce miracol stă în drum
ce mi se va cere plată
după porţi de mistic fum...
Când se va sfârşi cărarea
pentru pasul meu prin lume
mă voi prăpădi în marea
sufletelor fără nume?
Viaţă-râu
ce curgi aiurea
eu atât te mai întreb
râule cu lacrimi pure
către care mare mergi?
(Poezie scrisă de LiviuS-04.07.2014)
marți, 29 iulie 2014
Dansează tâmpiţii
Dansează tâmpiţii pe străzi în oraş
Şi cântă şi ţipă şi fluieră-n piaţă,
Cu burţile goale cu gândul la caş,
Dansează tâmpiţii...
Dansează tâmpiţii la circul de stat
Şi circul e gratis dar pâinea e scumpă,
Mai fluieră, mai cântă, mai scapă-un oftat,
Dansează tâmpiţii...
Dansează tâmpiţii, păpuşi manevrate
Şi lălăie toţi absurd un refren,
Să uite de muncă şi durerea de spate,
Dansează tâmpiţii...
Dansează tâmpiţii cu berea în mână
Şi carnea se frige în rânced ulei,
Manelistic se-ntinde efectul de turmă,
Dansează tâmpiţii...
Dansat-au tâmpiţii pe străzi în oraş
Lumina s-a stins şi circul e gata,
Se-ntorc spre viaţa cu miros de ocnaş
Şi pleacă tâmpiţii...
(Poezie scrisă de LiviuS--iun.2014)
Şi cântă şi ţipă şi fluieră-n piaţă,
Cu burţile goale cu gândul la caş,
Dansează tâmpiţii...
Dansează tâmpiţii la circul de stat
Şi circul e gratis dar pâinea e scumpă,
Mai fluieră, mai cântă, mai scapă-un oftat,
Dansează tâmpiţii...
Dansează tâmpiţii, păpuşi manevrate
Şi lălăie toţi absurd un refren,
Să uite de muncă şi durerea de spate,
Dansează tâmpiţii...
Dansează tâmpiţii cu berea în mână
Şi carnea se frige în rânced ulei,
Manelistic se-ntinde efectul de turmă,
Dansează tâmpiţii...
Dansat-au tâmpiţii pe străzi în oraş
Lumina s-a stins şi circul e gata,
Se-ntorc spre viaţa cu miros de ocnaş
Şi pleacă tâmpiţii...
(Poezie scrisă de LiviuS--iun.2014)
joi, 24 iulie 2014
Balada fricii
Mi-e frică Doamne, foarte frică
Că ţara asta-i tot mai mică,
Că oamenii sunt mici şi ei,
Şi-au gândul strâmb şi paşii grei !
Mi-e frică Doamne, foarte frică,
De oamenii ce o să-mi zică
Să-mi vând conştiinţa pe doi lei,
De nu, mi-o fură gratis ei...
Şi frică mi-e, Doamne ce frică
Că nici un om nu se ridică,
Să pună biciul pe mişei
Şi să pocnească, doi din trei...
Şi frică mi-e, Doamne ce frică
Că hoţii aştia nu mai pică,
Că prea s-au instalat în piei,
De funcţii s-au lipit cu clei...
Mi-e frică Doamne, foarte frică
Că ţara asta-i tot mai mică
Că oamenii sunt mici şi ei,
Şi-au gândul strâmb şi paşii grei !
Că ţara asta-i tot mai mică,
Că oamenii sunt mici şi ei,
Şi-au gândul strâmb şi paşii grei !
Mi-e frică Doamne, foarte frică,
De oamenii ce o să-mi zică
Să-mi vând conştiinţa pe doi lei,
De nu, mi-o fură gratis ei...
Şi frică mi-e, Doamne ce frică
Că nici un om nu se ridică,
Să pună biciul pe mişei
Şi să pocnească, doi din trei...
Şi frică mi-e, Doamne ce frică
Că hoţii aştia nu mai pică,
Că prea s-au instalat în piei,
De funcţii s-au lipit cu clei...
Mi-e frică Doamne, foarte frică
Că ţara asta-i tot mai mică
Că oamenii sunt mici şi ei,
Şi-au gândul strâmb şi paşii grei !
duminică, 22 iunie 2014
Apocalipsă
Ce liniştit e pământul în noapte,
Miroase livada a fructe ce-s coapte,
Iarba e crudă şi e rouă...
În gândul meu începe să plouă...
Prin faţa mea, atât de firesc,
Trec cete de îngeri şi văd cum le cresc
Aripi de fier pe umerii goi
În suflet au lacrimi şi-n vene război...
Şi plouă şi plouă pleiadă de stele,
Pline şi goale, uşoare şi grele,
Pline cu piatră ori pline cu gaz
Zâmbind ameţit ori urlând de necaz...
Şi aripi de fier şi săbii de foc,
Comete şi lavă şi-atât nenoroc,
Cad stele, cad stele pe oameni arzând
Planeta e-n foc -- vom murii în curând...
Potopul e crimă şi visul pedeapsă
Cad stele pe oameni, cad stele pe casă,
Îngeri de foc din visele mele
De ce cad stele, de ce cad stele ?!
(Poezie scrisă de LiviuS - 21.06.2014)
marți, 20 mai 2014
Demult
Demult, foarte demult
într-o altă eră
o era cu case de lut
m-am născut fără să plâng
doar ţipând,
după mumă !
Demult, parcă demult
am avut ochii albaştrii
şi părul de aur
iar părinţii mei
erau oameni
scoborâţi de pe aştrii !
Da, demult, tare demult...
Acum ochii îmi sunt cer
iar părul de aur
argintat
ca un gând nechemat
dintr-o rază de lună !
Cândva, voi nu ştiţi
dar într-o altă eră
voi fi o casă de lut
cu o simplă fântână
ţipând tăcut
după mumă !
într-o altă eră
o era cu case de lut
m-am născut fără să plâng
doar ţipând,
după mumă !
Demult, parcă demult
am avut ochii albaştrii
şi părul de aur
iar părinţii mei
erau oameni
scoborâţi de pe aştrii !
Da, demult, tare demult...
Acum ochii îmi sunt cer
iar părul de aur
argintat
ca un gând nechemat
dintr-o rază de lună !
Cândva, voi nu ştiţi
dar într-o altă eră
voi fi o casă de lut
cu o simplă fântână
ţipând tăcut
după mumă !
(Poezie scrisă de LiviuS-08.10.2013)
marți, 29 aprilie 2014
Tangoul unui cuplu mort
Mereu dansăm acest tangou
Pe marmura rece şi goală,
Şi-avem şi luna în cavou
Cu ochii trişti şi chip de smoală!
Atâtea veacuri am dansat
Sub lumânări seară de seară,
Încât eu cred c-am consumat,
Un continent întreg de ceară!
Am fost cândva, suntem şi-acum,
Acelaşi cuplu pe vecie
Şi consumăm lumini şi fum,
Şi numai noaptea ne mai ştie...
Ne-au înţepat în viaţă toţi
Şi ne-au crezut păpuşi cu fire,
Dar a trecut...şi suntem morţi
Însă iubirea...e iubire!
Iar cântă greierii de seară
Şi luna intră în cavou,
Sub lumânări din albă ceară,
Îmbrăţişaţi, dansăm, tangou...
(Poezie scrisă de LiviuS-25.04.2014)
Pe marmura rece şi goală,
Şi-avem şi luna în cavou
Cu ochii trişti şi chip de smoală!
Atâtea veacuri am dansat
Sub lumânări seară de seară,
Încât eu cred c-am consumat,
Un continent întreg de ceară!
Am fost cândva, suntem şi-acum,
Acelaşi cuplu pe vecie
Şi consumăm lumini şi fum,
Şi numai noaptea ne mai ştie...
Ne-au înţepat în viaţă toţi
Şi ne-au crezut păpuşi cu fire,
Dar a trecut...şi suntem morţi
Însă iubirea...e iubire!
Iar cântă greierii de seară
Şi luna intră în cavou,
Sub lumânări din albă ceară,
Îmbrăţişaţi, dansăm, tangou...
(Poezie scrisă de LiviuS-25.04.2014)
miercuri, 23 aprilie 2014
Revolta pionului
Faceţi-mi loc să intru eu
În lumea asta prea bizară,
Eu sunt soldat la Dumnezeu
Şi sunt soldat la neam şi ţară!
Deci faceţi loc să intru-n luptă
Şi plugul să-l transform în bardă,
Căci ţara mea e încă ruptă
Şi santinela doarme-n gardă...
Nu-i nimeni mai presus de lege
Adesea am urmat porunca,
Să ar pământul pentru rege
Dar fără să-mi plătească munca!
Azi regele mă minte-n faţă
Şi căpitanii dorm mereu,
Pionii toţi au mers de raţă
Şi-n ceruri plânge -- Dumnezeu!
În lumea asta prea bizară
M-am săturat să fiu pion,
Căci toţi pionii fug din ţară
Deci fă-mă Doamne, iarăşi -- om!
(Poezie scrisă de LiviuS-19.03.2014)
marți, 15 aprilie 2014
Autogări
Bagaje cu praf, târâte în grabă
S-a pus omenirea toată pe drum
Şi-n boxe se-anunţă vreo treabă...
Privesc în gol şi trag din ţigară,
Mai sorb din cafeaua cu gust de săpun
Cât zumzet acum dar ce-o fi la vară
Când însăşi şi viaţa o porneşte la drum?
În boxe se-anunţă iarăşi o treabă,
Unii aleargă pe alţii-i văd stând,
O babă se scuză, apoi mă întreabă:
'Domnule, nu şti de unde, nu şti când?'
Unii strivesc sub talpă chiştoace
Cu silă, cu ciudă, şi gândul pierdut;
Pornesc şi eu călcând prin băltoace
Şi simt că mă nărui ca o statuie de lut...
Autogară în Cluj, autogări de oriunde
Şi lumea aleargă spre ţeluri în grabă,
Opreşte-mă Doamne prin locul pe unde
În boxe, nu se anunţă, cu zgomot, vreo treabă!
(Poezie scrisă de LiviuS-22.02.2014)
vineri, 28 februarie 2014
Vers pentru cenuşă
Poeţilor care şi-au rupt,aruncat sau dat foc,cateodată poeziilor...
Am vrut, am vrut ca nimeni să nu ştie
Că pe ea, din inimă, prin mână s-a scurs,
Versuri prea triste într-un fel de discurs...
Şi foaia a ars, mirosind a viaţă de lut
Iar prin fumul cel alb, gândul meu s-a pierdut,
Prin jocul de foc, versul meu a ars şi s-a stins,
Ca şi cum n-am trăit, ca şi cum nu l-am scris...
De mâine voi arde toate versurile mele,
Cenuşa va urca în rugi către stele
Şi Doamne mă iartă, şopti-voi în barbă,
Nu am crezut în oameni cât am crezut în iarbă!
Nu voi lăsa nimic, nimic din ce-am fost
Doar un mormânt uitat dintr-un timp fără rost;
Iar în jocul de foc doar cerul să ştie
C-am ars cândva un vers pe-o coală de hârtie!
Da, am aruncat în foc, în soba de fier,
Versuri prea triste dintr-un timp efemer
Că prin soba de fier, şi eu, parcă m-am scurs,
Spre stele albastre într-un final de discurs!
duminică, 16 februarie 2014
Măicuţă bătrână
Măicuţă bătrână cu mere în mână
În alb te îmbraci şi-n lacrimi cristal,
Îmi dai nişte mere, sărutul din urmă
Şi mergi spre albă lumină...
În mână cu mere cu spini şi nuiele,
Rămân să îndur plutind printre stele
Dar nu sunt stele sunt jocuri de iele,
Şi-am sufletul lin înecat în pelin
Rămân, rămân şi nu e senin...
Doar noaptea în visul-leşin
Şi-n păr cu albe petale de crin,
Apari în faţă şi-mi dai o povaţă:
'Aruncă păcatul şi spinii din braţe,
Şi intră-n lumină !'
(Poezie scrisă de LiviuS în iun.,1996)
sâmbătă, 15 februarie 2014
Blestem
să ardă şi apa în foc
şi îngeri să blesteme-n şoapte
pe cei ce-au scăpat de potop!
Să crape şi inima-n omul
ce arde tămâie la sfinţi,
tulburând diavoleşte şi somnul
pe care-l doarme, bătrânii părinţi!
Să crape şi zid de biserici
şi morminte de oameni cuminţi,
să ardă şi robe de clerici
când se-nchină, minţind pe la sfinţi!
Să crape puroiul din lume
să ardem cu toţii în vânt,
să nu mai existe nici urme
c-am fost cândva pe pământ!
Şi-apoi din cenuşa fierbinte,
renaşte-ne într-un singur cuvânt
nu humă, ci îngeri Părinte,
aşa, va fi mai frumos pe pamânt!
(Poezie scrisă de LiviuS-2009)
luni, 10 februarie 2014
Joc matematic
Fiind elev
pe banca de cristal a vieţii
am făcut o analiză
cu nişte numere reale.
Dintr-o sumă totală
m-am luat pe mine,
şi-a rămas minus infinit,
o ecuaţie cu o necunoscuta.
Atunci am făcut construcţii
în spaţiu şi semispaţiu
un fel de hartă a cerului
şi-a vieţii mele;
am calculat aria laterală şi totală
a unui con circular drept
cu vârful către cer,
aşa,
ca să-mi aflu perpendicularitatea
în spaţiu...
am pus un radical
şi mi-a dat o barbă albă de infinit.
Cu un toiag am urcat
panta unei drepte oblice,
am scris hiperbola
şi am desenat parabola
am pus minus
şi mi-a dat o eclipsă...
Am pus plus
la nişte funcţii continue
am permutat nişte deterninanţi
şi mi-a dat o viaţă
o matrice ireversibilă
Sunând clopoţelul,
am mai făcut o rotaţie de centru
şi am înmulţit elementele de analiză
la geometria analitică,
împărţind totul la algebra superioară
am pus egal
şi am găsit un mort fericit
pierdut undeva
către plus infinit...
(Poezie scrisă de LiviuS-14.01.03)
pe banca de cristal a vieţii
am făcut o analiză
cu nişte numere reale.
Dintr-o sumă totală
m-am luat pe mine,
şi-a rămas minus infinit,
o ecuaţie cu o necunoscuta.
Atunci am făcut construcţii
în spaţiu şi semispaţiu
un fel de hartă a cerului
şi-a vieţii mele;
am calculat aria laterală şi totală
a unui con circular drept
cu vârful către cer,
aşa,
ca să-mi aflu perpendicularitatea
în spaţiu...
am pus un radical
şi mi-a dat o barbă albă de infinit.
Cu un toiag am urcat
panta unei drepte oblice,
am scris hiperbola
şi am desenat parabola
am pus minus
şi mi-a dat o eclipsă...
Am pus plus
la nişte funcţii continue
am permutat nişte deterninanţi
şi mi-a dat o viaţă
o matrice ireversibilă
Sunând clopoţelul,
am mai făcut o rotaţie de centru
şi am înmulţit elementele de analiză
la geometria analitică,
împărţind totul la algebra superioară
am pus egal
şi am găsit un mort fericit
pierdut undeva
către plus infinit...
(Poezie scrisă de LiviuS-14.01.03)
joi, 30 ianuarie 2014
Trei în unu...
Ar fi trebuit...
Azi, ar fi trebuit să ştiu,
Ieri ar fi trebuit să pot
Dar peste toate cade pustiu,
Gânduri amare de tot...
Azi, ar fi trebuit să scriu,
Mâine ar fi trebuit să te văd,
Să-ţi spun că sunt încă viu
Când tu pregăteşti un prăpăd...
Azi, ar fi trebuit să fiu,
Îmbraţişat în vise cu tine
Dar târziul e atât de târziu
Încât moartea, cade,
tăcută în mine...
Cripta
Voi trage uşa după mine
E uşa unei cripte reci,
Voi mirosi mereu a tine
Şi voi dormi în veci de veci !
Vei fi în visul meu mereu
În cripta asta nemiloasă,
Va fi şi frig, va fi şi greu
Dar tu vei fi mereu frumoasă...
Voi fi un înger decăzut
Întins pe marmura uscată,
Mă vei uita că ai văzut
O altă umbră minunată...
Şi vei pleca spre alte zări
Cu alte gânduri, alte vise,
Vei flutura batiste-n gări
Deasupra şinelor preatriste...
Şi voi dormi în veci de veci
Cu toată dragostea în mine,
Şi voi visa că nu mai pleci
Şi-oi mirosi, mereu, a tine!
Aş fi vrut...
Aş fi vrut să te strâng la piept,
Să-ţi şoptesc încet te iubesc
Dar iubito pămîntul ăsta nu-i drept
Şi oamenii sunt strâmbi şi greşesc...
Aş fi vrut
să mai cred în poveşti
să rămân copil
să visez,
să visez stele
să zbor fluturi
să iubesc muguri...
Aş fi vrut să crezi că sunt drept
Să-ţi şoptesc încet te iubesc,
Aş fi vrut să te strâng iar la piept
Dar sunt om şi sunt strâmb şi greşesc...
(Poezii scrise de LiviuS-29.01.2014)
Azi, ar fi trebuit să ştiu,
Ieri ar fi trebuit să pot
Dar peste toate cade pustiu,
Gânduri amare de tot...
Azi, ar fi trebuit să scriu,
Mâine ar fi trebuit să te văd,
Să-ţi spun că sunt încă viu
Când tu pregăteşti un prăpăd...
Azi, ar fi trebuit să fiu,
Îmbraţişat în vise cu tine
Dar târziul e atât de târziu
Încât moartea, cade,
tăcută în mine...
Cripta
Voi trage uşa după mine
E uşa unei cripte reci,
Voi mirosi mereu a tine
Şi voi dormi în veci de veci !
Vei fi în visul meu mereu
În cripta asta nemiloasă,
Va fi şi frig, va fi şi greu
Dar tu vei fi mereu frumoasă...
Voi fi un înger decăzut
Întins pe marmura uscată,
Mă vei uita că ai văzut
O altă umbră minunată...
Şi vei pleca spre alte zări
Cu alte gânduri, alte vise,
Vei flutura batiste-n gări
Deasupra şinelor preatriste...
Şi voi dormi în veci de veci
Cu toată dragostea în mine,
Şi voi visa că nu mai pleci
Şi-oi mirosi, mereu, a tine!
Aş fi vrut...
Aş fi vrut să te strâng la piept,
Să-ţi şoptesc încet te iubesc
Dar iubito pămîntul ăsta nu-i drept
Şi oamenii sunt strâmbi şi greşesc...
Aş fi vrut
să mai cred în poveşti
să rămân copil
să visez,
să visez stele
să zbor fluturi
să iubesc muguri...
Aş fi vrut să crezi că sunt drept
Să-ţi şoptesc încet te iubesc,
Aş fi vrut să te strâng iar la piept
Dar sunt om şi sunt strâmb şi greşesc...
(Poezii scrise de LiviuS-29.01.2014)
duminică, 19 ianuarie 2014
Lăsaţi-mă !
Lăsaţi-mă să zbor
nu; nu îmi tăiaţi din aripi,
promit să nu ating
cu pana mea
nici tălpile,
nici buzele,
nici tâmplele voastre...
Lăsaţi-mă să zbor
nu; nu îmi daţi foc la aripi,
promit să nu sărut
nici florile,
nici ploile,
nici frunzele voastre...
Lăsaţi-mă să zbor
nu; nu trageţi în aripi,
promit să nu visez
nimic
din gândurile
ori visele voastre...
Lăsaţi-mă să zbor
şi să mor
în strâmta colivie
cu miros de cavou,
lăsaţi-mă să zbor
cu aripile mele;
întregi
şi albastre...
(Poezie scrisă de LiviuS-14.01.2014)
nu; nu îmi tăiaţi din aripi,
promit să nu ating
cu pana mea
nici tălpile,
nici buzele,
nici tâmplele voastre...
Lăsaţi-mă să zbor
nu; nu îmi daţi foc la aripi,
promit să nu sărut
nici florile,
nici ploile,
nici frunzele voastre...
Lăsaţi-mă să zbor
nu; nu trageţi în aripi,
promit să nu visez
nimic
din gândurile
ori visele voastre...
Lăsaţi-mă să zbor
şi să mor
în strâmta colivie
cu miros de cavou,
lăsaţi-mă să zbor
cu aripile mele;
întregi
şi albastre...
(Poezie scrisă de LiviuS-14.01.2014)
duminică, 12 ianuarie 2014
Car funerar
Un car
trozneşte încet prin sat
iar roata lui
de doină-amară
ne cântă încet;
şi boii trag...
Car funerar
tras de boi fără coarne
cu jug,
cunună grea de spini
nu ştii că la noi
speranţa nu moare
şi morţii sunt vii...?!
Din carul de piatră
din nou ne împarte
opinci fierte
cu sare şi apă
şi iar --
ne dă sapa de lemn
şi iarăşi ne pune lăcate
pe ţară, pe limbă
şi pe Dumnezeu...
Imn funerar
cu-aceleaşi cuvinte
iarăşi, din nou şi iar
unde ne plimbi
speranţa ucisă,
car funerar?!
(Poezie scrisă de LiviuS-13.02.03)
trozneşte încet prin sat
iar roata lui
de doină-amară
ne cântă încet;
şi boii trag...
Car funerar
tras de boi fără coarne
cu jug,
cunună grea de spini
nu ştii că la noi
speranţa nu moare
şi morţii sunt vii...?!
Din carul de piatră
din nou ne împarte
opinci fierte
cu sare şi apă
şi iar --
ne dă sapa de lemn
şi iarăşi ne pune lăcate
pe ţară, pe limbă
şi pe Dumnezeu...
Imn funerar
cu-aceleaşi cuvinte
iarăşi, din nou şi iar
unde ne plimbi
speranţa ucisă,
car funerar?!
(Poezie scrisă de LiviuS-13.02.03)
Abonați-vă la:
Postări (Atom)