ca şi-altă dată
şi-aceleaşi frunze
mor sub brumă,
şi-n cimitir
parcă îngheată
şi crucile --
sub clar de lună...
E toamnă iar
copacii-s goi...
cu braţe lungi
din fier forjat,
se-ntind spre cer
şi parcă-ngână--
'o Doamne,nu-i păcat?!'
E toamnă iar
şi-n parcul vechi
copacii plâng
cu ţurţuri mari
căci într-un cuib
uitat de lume
doi pui --
au îngheţat...
E toamnă iar
sub cerul rece
si stele de argint sclipesc
doi pui năuci
încă aşteaptă:
'o mamă,unde esti?!'
E toamnă iar
ca-şi-altădată
stafii orfane trec hai-hui
că poate şi-or găsi şi mama
şi n-or mai fi
a nimănui!
E toamnă iar
şi iarna vine
şi-aceleaşi frunze
dorm sub brumă
şi-n cimitir
parcă îngheaţă
stafiile --
sub clar de lună...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu