Imperiu de şah

Pot pionii să plângă de viaţa grea ce o duc ?
De viaţa moartă ; uitată pe-o cruce de nuc ?
O, nebăgaţi în seamă, pioni de lemn în vânt
Noi suntem turma proastă, noi devenim pământ...

Aici, suntem nimic, uitaţi pioni pe tabla sorţii
Noi suntem jerfa bună de dat la zeul morţii,
Pornind visăm la capăt că vom paşii în cer
Dar vom ajunge-acolo, cu-opinci grele de fier?

Păşim pământul, ori desculţi pe albă zăpadă
Fără gânduri căci ne-nchid în sicriul din ladă
Fără opinie doar suntem păpuşi de cârpă şi lemn
'Faceţi' spun regii 'un viitor mai bun si mai demn!'

Pionii; generaţia de sacrificiu de la-nceputul lumii,
Pe câţi regi i-a durut, cumplitul plâns al mumii ?
Pe drum ne-njunghie nebunii,ne muşcă cai turbaţi
Şi-n astă anarhie la care porţi să baţi ?!?

          Căci traim în imperiul în care;
          în care nebunul e rege la şah
          regina e un cal oarecare
          iar turnul e-nchis, oblonul e tras...

(Poezie scrisă de Livius. 28.ian.2004)