CONFUZ

Ştiu
în sufletul de viscol 
ce zace-n multe ierni
domneşte iar pustiul
şi prinţ - e mutul ger.


Ştiu
în creierul zburdalnic
cei plin de gol şi fum
mai pâlpâie  ideea
a unui veşnic gând...


Credeam că am murit
că-s dus prin alte lumi
că mă plângea mămuca
că-s mort printre nebuni!


Arzând pe cripte negre
din capul de nebun
un felinar idee
îmi mai şoptea că sunt!


Sunt îngheţaţi şi norii
au ţurţuri din oţel
spre-o casă prăpădită
călcând zăpada tristă
mă-ndrept -
cu paşi greoi de lemn.


Spune-mi scumpă mamă
de la fereastra rece
mai zace-n mine viaţă,
am devenit poveste?
că de sunt mort în lume
tu trebuie să ştii
că m-ai crescut femeie
cu lapte şi pelin!
Mi-ai pus doar răni în suflet
şi-oceane de simţiri
de-ntreb confuz, măicuţă
sunt mort printre cei vii?


Confuz n-aud răspunsul
mă-ndrept spre cimitir
în el o maică plânge
pe fiul mort...sau viu.


(Poezie scrisă de Livius 26.10.2003)