vineri, 23 martie 2012

ALB

Alb...

Cu paşii lemnoşi mă plimb prin zăpadă
Şi fulgi de zăpadă se-aşterne pe toţi
E totul în alb -- şi oameni şi stradă
Pământul e alb şi prea plin de morţi!

Zăpadă e-n vise, zăpadă în noi,
Clopote vechi au adormit în suspine
Zăpadă şi ger scriu poeţii pe foi
Şi prea mult alb e-n suflet la mine...

Mâine albul pur se transformă-n noroi
Iar eu lemnos voi aştepta pe-afară
Când morţii toţi, se transformă-n strigoi
S-adorm solitar pe-o bancă-n-tr-o gară!

Şi-n vise de alb în vise de negru
În gara bătrână cu şuier de tren
Colinde se sting, sub metalul funebru,
Pe bancă sunt eu,alb,îngheţat şi etern...

(Poezie scrisă de Livius, ian 2012)

vineri, 16 martie 2012

Primul vers...

Lumea nu există...lumea o facem noi,o colorăm în culorile noastre, îi dăm timp şi o ancorăm în vis! De mic am inceput să îmi fac lumea mea...cu pădurile mele,munţii mei şi apele mele. Am colorat cerul din albastru în mov...corbii în alb si berzele în negru...Toate am putut să le schimb după bunul meu plac şi astăzi le mai schimb cu vise ce îmi par mult mai frumoase! Vise măreţe...pe care lumea de azi se chinuie să mi le năruie! Şi eu ca un orb şi nebun călător construiesc castele de paie şi cetaţi de cuvinte, in vise! Nu sunt poet, eu, doar scriu versuri şi trec prin lume ca un vis...ori poate, sunt chiar visul unui poet...învins...

Iată primele mele versuri,versurile unui copil...fericit cu mama si visele lui! dacă sunt bune sau rele, ce mai contează? Sunt ale mele...

Îţi mulţumesc femeie!

Mai ţii minte femeie
Când m-ai născut pe mine?!
Erai Sfânta Marie
Plângând printre ruine!


În lumea trist -- amară
Şi plină de venin,
Tu m-ai născut spre seară
Dar sub un cer senin!


Mi-ai pus în sânge viaţă
În fire foc şi jar
În ochi sclipiri de gheaţă
Şi m-ai făcut stejar!


Îţi mulţumesc femeie,
Izvor de apă vie
C-ai dărâmat ruine
Şi m-ai născut pe mine!

(Poezie scrisă de LIVIUS-01.03.1992)

marți, 13 martie 2012

Iele

Iele

Ce crud îmi pare jocul de iele,
Jucat în aiurea--cu trupul lor ud
Şi cântă fantastic în noapte sub stele,
Agonic dansează cu trupul lor nud.


E horă e vals, se prind se desfac
Vibrează şi munţii, foşneşte pădurea
Şi luna năucă priveşte în lac
Bezmetică oglindă ce-arată minunea.


Blonde şi brune, agonic dansează
Simţul mă-nşeală şi gândul mi-e dus
O voce îmi spune: visează, visează
Şi lasă pământul, căci morţii sunt sus!


Nebun şi agonic în hora mă prind
Mie trupul ud în braţe la iele
Cu visele-n vise pe câmp mă întind
Şi ochii bezmetici îmi cată in stele...


Şi azi dansează, blonde şi brune
În horă în vals,se prind se desfac
Visează-visează, om fără nume
Coboară din vise, aici lângă lac!

(Poezie scrisă de LIVIUS 13.03.2012)