duminică, 28 august 2011

Omar Khayyam


S-a nascut la 18 mai 1048, in Persia(azi Iran) pe numele sau complect Omar Ghiyat at-Dib Abu I-Ftah Ibrahim al-Khayyam intr-o familie de fabricanti de corturi.Kayyami insemnand de astfel 'fabricant de corturi' nume pe care il va folosii in amintirea tatalui sau.Isi face studiile cu marii invatati ai Imperiului Persan ca Seic Mohamed Mansuri si Imam Mowaffag de Nisapur.
A fost poet,matematician,filozof,medic si astronom,fiind si directorul observatorului Marv unde a si efectuat pe la 1074 reforma calendarului musulman,calendar mult mai precis decat cel Gregorian,aparut 5oo de ani mai tarziu!Foarte apreciat in lumea musulmana (a fost medicul si astronomul curtii regale) Omar  a devenit foarte cunoscut in Evul Mediu datorita studiilor in domeniul matematicii si fizicii,lucrarea cea mai importanta fiind un tratat de algebra!
Moare la 4 dec 1131.
In Europa va deveni cunoscut la aproape 700 de ani de la moarte,cand opera lui poetica o va eclipasa pe cea de matematician si om de stinta! Omar Khayyam a scris doar rubayat (catren persan) zugravind in 4 versuri,stari la care altii ar folosii un ocean de cuvinte...Rubayatul are o forma deosebita,versurile 1,2 si 4 rimeaza intre ele, iar versul 3 ramane alb, avand rolul de a sublinia idea esentiala a catrenului.

Autoportret:

Un om prin lume trece. El nu e musulman.
Nici infidel nu este. Nu crede-n legi şi zei.
Nu neagă, nu afirmă. Dar vezi în ochii săi
Că nimenea nu este mai trist şi mai uman.
***
Nu mi-am făcut vreodată din rugi şirag de perle
Ca să-mi ascund noianul păcatelor cu ele.
Nu ştiu dacă există o Milă sau Dreptate,
Dar totuşi nu mi-e teamă:curat am fost în toate.

Prefacerea eternă:

Aceste ornamente pe cupa delicată
Un băutor le-nscrise cu mâna-nfrigurată.
De dragul căror gene le-a vrut aşa de fine?
Şi-o să le sfarme, poate, îndurerat - de cine?
***
Olarul stă în faţa roţii. Cântă.
El modelează şolduri şi ulcioare.
El cranii mândre de sultani frământă
Şi ofilite mâini de cerşetoare.
***
De mii şi mii de veacuri se-nvârt în spaţii aştrii,
De mii şi mii de veacuri zori şi-asfinţituri sunt.
Să calci uşor, căci, poate, fărâma de pământ
Pe care-o sfarmi - alt'dată era doi ochi albaştri.
***
Hain, am spart paharul de-o lespede aseară. 
Dar mi-am întors privirea cu groază şi ruşine.

 Şi-am auzit din ţăndări mustrarea lui amară: 
” Am fost asemeni ţie, vei fi şi tu ca mine".
***
Fii vesel, căci tristeţea o să dureze pururi!
Mereu aceleaşi stele s-or învârti-n azururi.
Din cărămizi făcute din trupul tău, n-ai teamă
Se vor zidi palate pentru neghiobi de seamă.


Vanitas vanitatum:

Ce-s oamenii? Podoabe ce-atârnă din tărie.
Sosesc, se duc şi iarăşi sosesc aici sub soare.
Din buzunarul humei şi-a cerului cutie
Mereu făpturi s-or naşte, căci Dumnezeu nu moare.
***
Cereasca boltă pare o magică lanternă
Şi soarele e lampa. lar lumea e-o cortină
Pe care defilează în hora lor eternă
Imaginile noastre - răni negre în lumină.
***
Nu plânge după ierii ce rupţi ţi-au fost din viaţă

Şi nu gândi la ziua ce nu ştii de-o să vie.
Şi ieri şi mâini şi astăzi iluzii sunt şi ceaţă.
Atât ai: clipa. Fă-o să umple-o veşnicie.
***
A' lui Bahram palate refugiu-s de gazele.
Unde cântau fecioare pândesc lei singuratici.
Bahram, neîntrecutul la prins măgari sălbatici
Sub trei movile doarme. Măgarii pasc pe ele.

Fatalitatea:

O mână-ascunsă scrie şi trece mai departe.
Nici rugi, nici argumente, nici spaima ta de moarte
Nu vor îndupleca-o să şteargă vreun cuvânt.
Nici lacrimile tale nu pot să şteargă-un rând.
***
Când eşti sortită zilnic prin zodie cerească
Mâhnirea şi durerea mereu să te lovească,
O, inimă, poţi spune, în piept de ce-ai venit?
Şi pentru ce pleca-vei rănită la sfârşit?

Imposibilitatea cunoaşterii:

De ce toţi înţelepţii şi sfinţii, dând cu gura
În a vorbi de lumea din cer, - s-au dovedit
Profeţi doar ai minciunii? Dispreţu-a desminţit
Cuvântul lor, iar gura le-a astupat-o zgura.
***
Pe-un înţelept bătrân l-am întrebat:
"Ce ştii despre acei care-au plecat?"
"N-au să se-ntoarcă-n lume niciodată.
E tot ce ştiu. la cupa şi-o bea toată!"
***
Am întrebat Savantul şi-am întrebat şi Sfântul
Sperând c-au să mă-nveţe suprema-nţelepciune.
Şi după-atâta râvnă atât se poate spune:
Că am venit ca apa şi-o sâ plecăm ca vântul...

Nimicnicia şi absurdul vieţii:

Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
lar moartea n-o să-i schimbe rotundul şi splendoarea.
Şi nimeni nu-i să-mi spună ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Şi-acum - ce sens plecarea?
***
Când am să plec din lume n-au să mai fie flori,
Nici chiparoşi, nici buze, nici vin cu-arome fine.
Nici zâmbet, nici tristeţe, nici înserări şi zori.
Nu va mai fi nici lumea - căci gândul meu o ţine.
***
Durere şi mâhnire în lumea nesfârşită,
Cu mii de taine plină - alt lucru n-am găsit.
Ai vrut mai mult să afli, o, inimă-ostenită,
Dar astâzi, la plecare, nu ştim de ce-am venit.
***
Prisos de strălucire eu lumii n-am adus.
Tot ce mă înconjoară - de mine-i mai presus.
Nedumerit şi singur mă-ntreb neîncetat:
De ce-am venit pe lume? De ce sunt alungat?


(va urma...)




luni, 22 august 2011

Spune-mi...

Spune-mi iubito,spune-mi
De ce e cerul fara nume
Spune-mi,iubito,spune-mi
De ce-i pamantul fara lume...
*****
Suntem singuri dar atat de impliniti,
Dansam prin ploi,razand cuminti
Cum florile in dansul lor
Ne imita,prin fosnetul codrilor!


Spune-mi iubito,de unde atata fericire
De unde zace-n noi atata implinire
Sopteste-mi te rog,o poveste
Sa aflu si eu,in lume ce mai este!


Suntem singuri,de ce e gol pamantul
De ce port eu un nume si ce este cuvantul?
De ce ne iubim si ce e dragostea,
De ce mereu iubito,privesti aceasi stea?
*****
Spune-mi iubito,spune-mi
De ce-ai plecat in alta lume
Spune-mi,iubito,spune-mi
De ce sunt gol si fara nume...!?

(Poezie scrisa de Livius-21.07.03)

luni, 8 august 2011

Casa memoriala

Uneori ma intreb ce va ramane dupa mine...o carte,un vers...o soapta...sau nimic?
Casa memoriala


-Aici domnilor,
in aceasta incapere
este un orologiu vechi
care masoara timpul
prin vechi poeme!


Aici, langa orologiu
ingerii tineau
rime in palme
si timpul plangea
cu siroaie de versuri!


Acest orologiu vechi
fara cifre
e opera unui poet
pe care timpul l-a ingropat
in ziduri de strofe!


Aici a inceput litera
din timpul fara vorbe
a unui poet mut
ce a umplut calimara-
cu sangele lui!


Da, domnilor
nu mai stim
cum se numeste poetul,
nici nu conteaza
pentru ca in aceasta incapere
este un orologiu...vechi...

(Poezie scrisa de Livius 19.03.2005)

vineri, 5 august 2011

Ratacind printre voi....

Am colindat poteci stiute
Am fost la mari,am fost la munte
Si-am ratacit pe cai straine
Dar n-am gasit--un loc ca mine!


Am stat in drum in cort si vila
Cu oameni multi si mi-a fost sila
Am stat aici si-n tari straine
Dar n-am gasit--un om ca mine!


Acum picioarele mi-s grele
Si sunt satul de-atatea rele
Si visele s-au frant demult
Eu nu mai pot--e mult prea mult!


As vrea in flutur sa ma fac
Sa umblu-o zi;apoi sa tac
Si adormit pe-un colt de stea
Sa uit ce rea e lumea mea!

(Poezie scrisa de Livius,17 mai '06)

marți, 2 august 2011

Ce rost ?

Ce rost?


E atata trecere, iubito
Incat nu stiu daca mai sant
Dar oare eu s-au tu, iubito
Am fost vreodata pe Pamant?


*****


Am petrecut o vara poate
In parcul unor plopi batrani,
Un an intreg si inca-o noapte
Am fost straini,am fost pagani!


De ce sa ne-ntalnim acuma
Dupa atata timp pierdut,
Am mai gasi din noi doar huma
Si-un streang ce Iuda l-a vandut!


Nu ma cunosti--si nu te stiu!
Ce rost mai are incercarea
Sa vad din nou un parc pustiu
Si sa-ti salut din nou plecarea?!


*****


E atata trecere, iubito
Incat  nu stiu daca mai sant
Dar oare eu s-au tu, iubito
Am fost vreodata pe Pamant?

(Poezie scrisa de Livius,sept '97)