luni, 2 decembrie 2013

În curând va ninge

În curând va ninge iubito
Cu fulgi de regrete materne,
Peste mama ce încă se roagă
Să am sentimente paterne....

În curând va ninge iubito,
Peste oameni de carne şi oase
Va ninge cu fulgii de gheaţă,
Peste garduri de lemn, peste case...

În curând va ninge iubito
Cu îngeri de puf pe la grinzi,
Peste mine dar eu  am uitat
Să privesc realist în oglinzi...

În curând va ninge iubito
Cu fulgi albi, umezi şi grei
Şi-atunci gândul mai tare apasă
Că lumea nu se lărgeşte la trei...

Da, în curând, va ninge iubito
Cu fulgi de plumb ori de lână
Şi parcă visez o poveste
C-am murit îmbrăţişaţi împreună...

(Poezie scrisă de LiviuS-24.nov.2013)

miercuri, 20 noiembrie 2013

De vânzare

Aici ţara se vinde pe un balon de săpun,
Se vând vise bătrâne din gând de bătrân,
Se vinde pădurea de cei ce ne spun :
Că suntem trecători -- dar copacii rămân!

Aici credinţa se vinde pe cecuri şi bani,
Se vând mame bătrâne şi taţi în Ardeal,
Se vând case tăcute şi rămânem orfani
Ca-ntr-un vis nebunesc dintr-un timp ireal!

Ne minţim de parcă mâine vine-un potop
Nu mai avem vise, nu ne facem un rost,
Ne vindem şi deal şi munţii şi aurul tot
Şi Doamne, întrebăm, de ce trăim prost?

Contemporani, mi-e ruşine şi scârbă de noi,
Ar trebui să ne dăm foc pe lac de cianură,
Of şi iertaţi-ne străbuni, iertaţi-ne voi
Că n-am fost capabili, numai de ură !

O,Doamne de ne-ar ierta şi cei ce vor venii,
Că le-am furat speranţa şi le-am vândut şi munţii
Că i-am lăsat săraci cu multe datorii
C-am devenit ca Iuda şi ne-au plăcut arginţii...





(Poezie scrisă de LiviuS-20.11.2013)

luni, 4 noiembrie 2013

Scrisorile

ScriSoare din Apus

Scriu măicuţă scriu, scriu din Târgu-Mureş,
Să ştii pe-aici e jale şi mult rău curge-n iureş
Îţi scriu cu sânge plâns şi pana azi mi-e frântă
Îţi scriu în limba-n care şi zeii mai cuvântă !

Pământul strămoşesc 'ieri' l-au furat străinii,
Spre limba românească 'azi' îşi amuţă câinii
Şi cei ce-au fost români acum se cred 'puţini'
Iar de cântăm noi Imnul spun ca suntem şovini!

De spunem ''bună ziua'' pe strada ţării sparte,
Suntem priviţi cu ură sau chiar loviţi de moarte,
Ne spune să votăm un 'DA' şi să murim
Dar nu ne dau măicuţă, nici cruci la ţintirim!

Ne scot afar' din case din şcoli şi din spitale
Şi spun că suferim, cu toţi de grave boli mintale,
Ne spun şi verde-n faţă:''vrem drepturi pentru noi,
Aici în ţara voastră, noi vrem mai mult ca voi !''

Acum închei măicuţă căci haita stă la pândă,
Rasişti şi xenofobi ori extremişti să prindă
Dar ei sunt toate-acestea iar scrisul mi-e real
Şi nu uita măicuţă, noi plângem în Ardeal !

ScriSoare către Apus

Scriu băiete scriu îţi scriu din Bucureşti,
Unde domnesc toţi ''regii'' din neamul cel iubeşti
Îţi scriu ascunsă-n mine şi inima mi-e frântă
Îţi scriu în limba-n care şi zeii mai cuvântă !

De ce să plângi copile că doi comandă zece
Că spun în ţara noastră:''să plece toţi, să plece''?!
Eu ştiu ceva copile ce un bătrân mi-a spus:
''Că soarele răsare, mereu de la apus !''

Când însăşi viaţa trece, un iureş nu va trece?
Iar în otravă scumpă tot ei or să se-nece...
Dar alţii-s răi copile cei mândri din nevoi,
Sunt mândri ca păunii de mită şi noroi...

Şi sunt români! Şi asta cu mult mai rău mă doare,
Drogaţi şi alcoolişti, femei fără valoare,
Meschini şi plini de ură cu suflete de fier,
Pot fi mai condamnabli străinii care cer?!

Acum închei copile căci fraţii stau la pândă
Vor banii din poşetă şi haina să mi-o vândă
Dar este-un Zeu în stele iar un bătrân mi-a spus:
''Că soarele răsare...mereu de la apus...''


(Poezii scrise de LiviuS-11 nov 2003)

duminică, 20 octombrie 2013

Până când şi până unde?

E toamnă,
mor frunze
şi brazii plâng cu lacrimi de ceară
pentru vise ce mor,
seară de seară
în crengi de alun
când,
cerbul nebun
întreabă urlând
până unde, până când?

E toamnă,
mor oameni
cu vise uscate, 
pocnind a jăratec
iar ochi de bătrâni
se-nchid murmurând
când,
râzând se prăbuşeşte-un munte
dar până când?
şi până unde?

E rugină-'nainte
e plumb în trecut
şi osul din dinte mă muşcă
când,
un gând dospit 
din galbenul lut
mă-ntreabă plângând
unde-i, unde?
când e când?

E toamnă
şi eu, întors ca un fiu din război
voi scrie pe foaia păgână
of, au murit frunze,
au murit dintre noi
şi totuşi întrebarea 
îmi zace pe tâmple
da, mor...
dar până când
şi până unde?
(Poezie scrisă de LiviuS:07.09.04)

marți, 8 octombrie 2013

Azi e ziua mea...

Azi mă gândeam ce poezie să postez pe blog...Am un obicei ciudat sa fac câte o poezie în fiecare an de ziua mea...Dar nu..azi nu am să postez nimic scris de mine! Azi am să las prieteni virtuali să îmi scrie ei...Iar pentru cei care nu vor să îmi scrie...să citească o poezie scurtă de Costel Zăgan:


Curriculum vitae


Cred

ziua mea
de
naştere
A
căzut
pe
pământ
Şi
s-a
făcut
pasăre
Sau
înger
Ori
clopot
Un
clopot
de
24 de ore...

sâmbătă, 14 septembrie 2013

Creionul moale

Paulo Coelho are o povestire scurtă despre creion:
Copilul îşi privea bunicul scriind o scrisoare . La un moment dat , întrebă :
-Scrii o poveste care ni s-a întîmplat nouă ? Sau poate e o poveste despre mine ?
Bunicul se opri din scris , zîmbi şi-i răspunse nepotului :
- E adevărat , scriu o poveste despre tine . Dar mai important decît cuvintele este creionul cu care scriu . Mi-ar plăcea să fii ca el , cînd vei fi mare.
Copilul privi creionul intrigat , fiindcă nu văzuse nimic special în el .
- Dar e la fel ca toate creioanele pe care le-am văzut în viaţa mea !
- Totul depinde de felul cum priveşti lucrurile . Există cinci calităţi la creion , pe care , dacă reuşim să le menţinem , vom fi totdeauna un om care trăieşte în bună pace cu lumea . Prima calitate : poţi să faci lucruri mari , însă să nu uiţi niciodată că există o mînă  care ne conduce paşii . Pe această mînă o numim Dumnezeu şi El ne conduce totdeauna conform dorinţei Lui .
A doua calitate : din cînd în cînd trebuie să mă opresc din scris şi să folosesc ascuţitoarea . Asta înseamnă un pic de suferinţă pentru creion , dar pînă la urmă va fi ascuţit . Deci , să ştii să suporţi unele dureri , pentru că ele te vor face mai bun .
A treia calitate : creionul ne dă voie să folosim guma pentru a şterge ce era greşit . Trebuie să înţelegi că a corecta un lucru nu înseamnă ceva rău , ceea ce este neapărat este faptul că ne menţinem pe drumul drept .
A patra calitate : la creion nu este important lemnul sau forma exterioară  , ci mina de grafit din interior . Tot aşa , îngrijeşte-te de ce se întîmplă înlăuntrul tău .
Şi ,  în sfîrşit , a cincea calitate : lasă totdeauna o urmă . Tot aşa , să ştii că tot ce faci în viaţă la lăsa urme , astfel că trebuie să încerci să fii conştient de fiecare faptă a ta .
E o poveste frumoasă din care ar trebui sa invăţăm câte ceva, dar nu despre scris sau morala vreau să vorbesc...ci despre banalul creion...Prin nişte împrejurări ciudate am fost 'obligat' să desenez vreo 4 ani...şi nu mi-a plăcut! Singurul creion pe care pot spune că l-am iubit a fost cel cu care trebuia să fac umbrele adică 7B.Un creion cu un grafit negru şi moale, numai bun pentru mine dar nu pentru a desena ci a scrie...versuri.Dacă eu nu am reuşit să fac nimic cu un creion, alţii au reuşit să facă adevarate opere de artă cu un banal creion.
Imaginaţia şi un creion(în majoritatea desenelor,mai multe creioane)au reuşit să invingă pănă şi aparatul de fotografiat.Da, nu sunt poze sunt desene în creion! Artă 'tare'...cu un creion moale...Iar acum câţiva artişti care mi-au atras atenţia:
Franco Clun


Paul Cadden


Bogdan Calciu




Linda Huber






joi, 15 august 2013

Trei picuri de rouă

Pe buzele unui trandafir
am găsit dimineaţa,
trei picuri de rouă.

Iar eu, grăbit de iubire
doream să ţi-l aduc, iubito
să-ţi pun puritatea în palme
ca nu cumva
Soarele
să sufoce aceşti bobi de rouă
cu dragostea lui de Pământ
şi să-i prefacă în mărgele de sare!

Gonind prin soare şi vânt
am ajuns la tine
în mână ţinând strâns
un trandafir ofilit
şi trei mărgele de sare...

Azi iubito,am luat o lalea
având cupa plină de rouă
şi gonind prin soare şi vânt
am vărsat mărgele,
tremurând
în iarba uscată de soare
şi-mi părea aşa...
într-un zgomot absurd
că sună a bulgări de pământ
căzuţi pe un sicriu de ceară...

Au mai rămas picuri de rouă
dar tu,
tu mă priveai din neant
şoptindu-mi să ud trandafirul
din umbra unei cruci de piatră.

Iar eu, of Doamne, cât am fugit
că Soarele cu dragostea lui de Pământ
n-a putut
să-mi prefacă roua 
în cristale de sare!

Şi parcă...
eram într-un fel fericit
c-am udat trandafirul
cu trei picuri de rouă
dar, Doamne --
ce târziu am venit!


(Poezie scrisă de LiviuS-08.05.2004)

marți, 23 iulie 2013

Obloane


Astea nu-s vise şi ăsta nu-i trai
Când ziua e muncă şi nopţile grele
Când juguri mai porţi şi obloane de cai
Când biciul îţi muşcă din piele !

Obloane pe ochi, obloane pe case
Şi-atât întuneric ne curge prin vene,
Pe suflet e zgură, rugină pe oase
Şi carnea se-mpute de lene...

Am învăţat să tăcem, am învăţat să murim
Şi-atât de dulce ne e traiul ,
Nu ştim, nu putem -- dar nici nu dorim
Să ne scoatem din ochi, bârna sau paiul !

Juguri şi ham, obloane de cai,
Fălos ne mestecăm zăbala,
Păşim apăsat ca fiii de crai
De zici că pentru noi, cântă fanfara...

Obloane pe suflet, obloane pe gând,
Obloane coboară din cer pe pământ
Obloane se pune la omul de rând ,
Obloane sădim pe flori şi mormânt !

Şi Doamne, atât de bizar mi se pare
Că nu ne-au crescut în frunte coarne,
Noi ce-am dorit -- cu-atâta ardoare
Liberi să fim -- să n-avem obloane !


(Poezie scrisă de LiviuS:07.07.2013)

marți, 2 iulie 2013

"Un prezent prea gol se cere umplut cu ceva."

                                                
OCTAVIAN PALER - Am Invatat


Avem timp pentru toate.
Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi
insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin
cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident
oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile,
sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam
dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.
Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le
impartasesc si voua!!
Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca
Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.
Restul ... depinde de ceilalti.
Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie
Altora s-ar putea sa nu le pase.
Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere
Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi
Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata
Ci PE CINE ai.
Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul
cca 15 minute
Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.
Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce
pot altii mai bine sa faca
Ci cu ceea ce poti tu sa faci
Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla
oamenilor
Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia
Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu
cuvinte calde
S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp
Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie,
cand trebuie
Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc
Dar nu stiu s-o arate
Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa
fiu suparat
Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe
chiar si la distanta
Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata
Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea
tu
Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.
Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un
prieten
Oricum te va rani din cand in cand
Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fi
iertat de altii
Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine
insuti
Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,
Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea
influenta personalitatea
Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii
Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu
inseamna ca nu se iubesc
Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se
iubesc.
Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe
primul loc
Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru
Si pot vedea ceva total diferit
Am invatat ca indiferent de consecinte
Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai
departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva
ore
De catre oameni care nici nu te cunosc.
Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai
nimic de dat
Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l
ajuta.

Am invatat ca scrisul
Ca si vorbitul
Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult
Iti sunt luati prea repede ...

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama
Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani
oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc
Ca sa pot sa fiu iubit
 

miercuri, 19 iunie 2013

E ciudat s-aud de tine Moarte

E ciudat s-aud de tine Moarte,
E ciudat prin anii aştia grei
De ce mereu, de oamenii, stai aproape
Şi iei aşa sărind, pe cine vrei ?

Pe ce criterii scrii tu în agendă?
De ce un tânăr e egal cu moş ?
Ne-am dat cândva, noi vieţile-n arendă,
De ne culegi acum ca fructele în coş ?

Atât de simplu, dacii te-au învins o dată
În faţă îţi râdeau la 'n-mormântări,
De-atunci pe neamul meu ai pată,
De sufli-n noi ca-n simple lumânări !

Dar totuşi "unde sunt cei care nu mai sunt"
În ce mister sau lume i-ai ascuns ?
Şi ce vom face noi şi cât de crunt,
Ne vom topii de dor şi căutând răspuns ?

Da, e ciudat s-aud de tine Moarte,
C-ai apărut ca umbra fără grai,
Că într-o zi ai să mă duci departe
Şi-am să-nţeleg, ce scop în lume ai !




(Poezie scrisă de LiviuS-22.05.2013)

duminică, 2 iunie 2013

Tu eşti...

Am aflat că azi pe pământ
Ca un vis dintr-o veche poveste,
Tu exişti, şi eu, încă sunt 
Fiind totul din puţinul ce este...

Eşti scoica din steaua de mare,
Eşti vaporul din ancora rece
Eşti cerul din norii cu soare,
Eşti statul din vântul ce trece!

Eşti pomul din floarea ce moare
Eşti cuibul din oul ce naşte,
Eşti cuptorul din pâinea cea tare
Eşti Crăciunul ce moare în Paşte!

Eşti pădurea din bradul cel verde
Eşti câmpia din firul de iarbă,
Eşti visul ce creşte şi crede
Gânduri pierdute prin barbă!

Eşti eternul din mijlocul morţii
Eşti apă de zbor pentru peşti,
Şi aşa au fost astăzi sorţii
Eu să plec când tu încă eşti !

(Poezie scrisă de LiviuS-22.05.2013)

vineri, 3 mai 2013

Noaptea Învierii

Plâng miei, miei albi ca îngerii din cer
Şi clopote bătrâne au bubuit de fier,
Lumina se aprinde în palme de păgâni
Şi pasca se sfinţeşte de trei preoţi bătrâni...

E noaptea învierii dar nimeni nu e viu
Cu lumânări în mână şi gândul în pustiu,
Mai mângâiem icoane cu chipul lor mirat
Că iarna a trecut dar noi n-am înviat !

Un cîntec ne mai trece, fugar pe la urechi
De-atâta nou în lume, noi am uitat ce-i vechi
De-atâta nepăsare ne-nţeapă iar un gând
Că tre' să înviem cu moartea pre moarte călcând...

De-atâta-nfumurare şi ură peste ani
Am devenit năluci şi mai puţin umani,
Pământul nostru moare dar cerul încă naşte;
De-am devenii mai buni cu fiecare Paşte...

Să înviem şi noi ca Fiul de dulgher
Când clopote bătrâne au bubuit de cer,
Să ne spălăm timid pe suflet la fântână
Curaţi şi înviaţi să-mprăştiem lumină !
(Poezie scrisă de LiviuS-03.05.2013)

miercuri, 1 mai 2013

Oraşul ăsta...


Cândva pe lângă blocul meu,
nişte muncitori săraci
cu faţa lor de nepăsare,
turnau cimentul prin copaci...

***

Oraşul ăsta-i de beton
şi-atâta fier pe străzi coboară,
claxoane, cauciuc şi fum
şi cât de cald e astă vară...

Oraşul ăsta-i de ciment
şi oamenii -- un fel de zgură
şi sufocant îmi vine-un gând
că sunt pieton de umplutură!

Oraşul ăsta-i plin de smoală,
mă-nec pe-un trotuar ciudat
şi-mi pare-aşa că şi la gară
cu termopane a plouat...

***

Acum prea sufocaţi de smoală,
alţi muncitori şi mai săraci
au directivă foarte clară,
să toarne în ciment -- copaci !


(Poezie scrisă de LiviuS-29.04.2013)

joi, 18 aprilie 2013

Copacul-om


Acum când iarna-i trecută
De-atatea obiceiuri străvechi,
Renasc într-o vrajă tăcută
De rândunici ce se-ntorc în perechi.

În mine o sevă caldă renaşte
Dintr-o iarnă cu gândul opac,
Înviez la un semn pentru Paşte
Şi Doamne -- sunt un simplu copac!

# # #

Am muguri pe buze şi ochii în floare,
Cu braţe de crengi spre cer mă întind
Ce bine e Doamne că dai încă soare,
Copacilor-om cu gândul senin...

În braţe de ram, fac cuib pentru păsări,
Eclozând adevarul în oul de cuc
Şi-n palme de frunze, şoptesc în visări,
Gânduri de bine -- ce spre alţii se duc...

Sunt scoarţă şi lemn, frunză şi floare,
Copacul-om ce se-nalţă în vânt
Dar lasă-mă Doamne şi iarna la soare,
Atât cât mai trăiesc -- pe pământ!



(Poezie scrisa de LiviuS-03.04.2013)

duminică, 7 aprilie 2013

Să fie lumină !

Vreau când cerul se umple de plumb
iar soarele se ascunde în grote cereşti,
un fulger să spună că 'ieri' a-nceput --
să fie lumină !

Când oamenii spun că-s urât şi nebun,
când vorbele lor mă-ndeamnă spre ură,
mă rog plângând peste gânduri de  lut --
să fie lumină !

Vreau când cerul se umple de plumb
şi calc împăcat; înapoi spre morminte 
vreau, în lumea în care mă duc --
să fie lumină !


duminică, 24 martie 2013

Nichita Stănescu


Nichita Hristea Stănescu (31martie 1933-13 decembrie 1983) a fost un poet,scriitor şi eseist român,ales membru al Academiei Române(post-mortem).Nichita Stănescu se trage dintr-o familie care nu a avut legatura cu poezia,dar de condiţie nobilă din partea mamei sale,fiica unui fizician şi general rus.
A urmat liceul "Sf. Petru şi Pavel" din Ploieşti şi cursurile Facultaţii de Filologie a Univ din Bucureşti.
A fost căsătorit de 3 ori,prima soţie fiind Magdalena Petrescu,o prietenă din copilărie iar mai apoi cu poeta Doina Ciurea şi Tudoriţa Tărâţă.
Este considerat de critica literară şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă poeţii ai României.Aparţine curentului neomodernism.Pe lângă multele premii primite în ţară este si laureat al premiului Nobel pentru literatură 1980.Din păcate poetul a fost dependent de alcool(votcă) şi se stinge la doar 50 de ani în spitalul din Fundeni, ultimele cuvinte a lui Nichita fiind:"respir,domnule doctor,respir!" Şi avea dreptate...Nichita a rămas să respire prin noi şi cu noi...Cât despre cei care afirmă că Nichita a fost doar un om ştirb şi alcoolic...înseamnă că nu au citit nici măcar o data în viaţa lor o poezie de-a lui,nu au ascultat niciodată Nicu Alifantis sau Paula Seling...Oricum omul e om...pe când poetul e şi va rămâne nemuritor...

N-au murit în zadar 
N-au murit la Plevna în zadar
străbunii din legende şi din poveşti,
o dovedesc prea clar
cuvintele: Sunt, Eşti.

N-au murit în zadar
părinţii părinţilor noştri la Mărăşeşti,
o dovedeşte prea clar
vorba care-o zic azi: Sunt, Eşti.

În Tatra n-au murit în zadar
părinţii noştrii cei tineri, cereşti.
Iată-ne, rostim cu mândrie şi clar:
Sunt, Eşti.


Dezâmblânzirea 

De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme.



Bate întotdeauna alt clopot

Bate întotdeauna alt clopot,
genunchii mei stau în altă biserică
şi-n altă vreme.
Peste mine doarme alt înger.
Eu mă ridic de sub aripa lui şi spun:
--Du-te,du-te,nu vezi că eşti altul?
El îmi răspunde: 
--Lasă-mă,mai lasă-mă puţin,
mi-e foarte somn,
mai lasă-mă puţin...
De ce te uiţi, că eşti şi tu altul !

Plantonul de noapte

Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi
atât de destinşi, că portocalie
pe chip le răsare fata dintâi
cea din copilarie.

Singur plantonul e treaz
şi-i priveşte în tăcere.
Peste odihna lor, azi 
el are putere.

Îi veghează privindu-i pe rând 
cu privire tandră,ciudoasă
...şi deodată începe să scrie în gând
o lungă scrisoare acasă.

Versuri pe muzica lui Nichita Stănescu:

vineri, 15 martie 2013

Înger cu aripi de lut

Cândva,
demult
eu am avut un înger
cu aripi de lut...

Stătea în vitrină
atât de tăcut
încât niciodată
nu am îndrăznit
să îi tulbur liniştea
cu un simplu
salut!

Nu l-am rugat 
niciodată, nimic!
Îmi plăcea să-l privesc
cum stă tăcut
purtând pe umerii lui
două aripi de lut...

Dar într-o noapte
poate sătul
de viaţă,vise sau moarte
în liniste
şi-a luat zborul
şi s-a frânt pe parchet
în cioburi de lut!

Azi,
după atâta timp
cu visele mele
şi la fel de tăcut
mi-aş lua şi eu zborul
spre ceva
cu aripi de lut...

Dar oare,
pe mine cine mă priveşte
şi mă crede un înger tăcut
şi în ce noapte ciudată
m-oi sparge 
în bulgări de lut?

În urma mea
cine v-a şoptii
cândva,
demult
eu am avut un înger
cu aripi de lut?!


(Poezie scrisa de LiviuS-02.03.2013)

duminică, 24 februarie 2013

Verb apocaliptic

Eu ştiu
tu ştii
el ştie
că dintr-o cruntă nebunie
într-o oră prea târzie,
sau prea devreme pentru noi
s-a plămădit, curgând şuvoi
un verb dumnezeiesc --
să fie!

Noi ştim
voi ştiţi
ei ştiu
căci iar din crunta nebunie
într-o oră prea târzie
dar prea devreme pentru noi
ne-om prăpădii, curgând şuvoi
prin lavă sfântă
sau noroi
în verbul nou --
să fie!


(Poezie scrisă de LIVIUS-23.06.2012)

miercuri, 20 februarie 2013

Zorica Laţcu

S-a născut la 17 .03.1917 în familia avocatului Ion Laţcu din Mezotur, din Ungaria, care mai apoi, după Războiul de Reîntregire, se mută la Braşov. Între 1924 şi 1928 a urmat şcoala primară şi între 1928 şi 1936, Liceul "Principesa Elena", ambele în Braşov. Determinată de talentul literar pe care îl avea şi încurajată de familie, tânăra Zorica Laţcu urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Clasică, din cadrul Universităţii din Cluj.
În 1944 îi apare la Sibiu(Editura Dacia Traiană) primul său volum de poezii, intitulat "Insula Albă". Continuă să scrie poezie religioasă profundă, care îi este publicată de episcopul Nicolae Colan al Clujului, în volume precum: "Osana lumii" (1948) Volum de poezie crestină "Poemele iubirii", apărut la Editura craioveană "Ramuri" este dedicat părintelui ieromonahArsenie Boca,duhovnicul Ardealului.Povăţuită de acest părinte, la 5 mai 1948, tânăra poetă intră pe poarta Mănăstirii Vladimireşti. Timp de doi ani trece prin încercările duhovniceşti, pentru ca la 8 octombrie 1950 să fie tunsă în monahism cu numele de "Teodosia"
La 30 martie 1955, în urma unei percheziţii, maica Teodosia este arestată de Securitate, alături de alte vieţuitoare. Timp de o lună este anchetată la Securitatea din Galaţi, fiind interogată chiar de patru-cinci ori pe zi. Este umilită, bătută, adusă la o stare medicală care necesita internarea urgentă în spital. Primeşte îngrijiri medicale superficiale, care nu o vindecă, pentru care în februarie 1956 Securitatea o transferă la Spitalul-penitenciar Văcăreşti.Situaţia ei medicală determină Tribunalul Militar Constanţa ca în data de 9 august 1956 să o elibereze pe caz de boală. Locuieşte împreună cu o maică(Mihaela) într-un domiciliu forţat la Gurguieşti, lângă Măxineni, jud. Brăila, iar din în 1970 se muta la Braşov.
Între anii 1949-1970,sub condeiul Maicii Teodosia au luat naştere 4 volume de poezie creştină:"Icoane pentru paraclis","Din pribegie","Gradina Doamnei" şi Alte poezii".
În anul 1990,februarie, se redeschide Mănăstirea Vladimireşti.Cu această ocazie ,Maica Teodosia Laţcu se va întoarce ACASĂ,iar în ziua de 8 august va adormi întru Domnul.


Recunosc nu sunt un cititor de poezie creştină cu toate că în aceste vremuri tulburi poate ar trebui...Poeziile următoare mi-au plăcut foarte mult! Iar poezia "Crucile" ca şi  întreaga postare o dedic fratelui meu(cred că i se potriveşte)mulţumindu-i pe această cale pentru cadou! Cât despre poezia "Iad" am rămas uimit de viziunea poetei asupra lui! O viziune total nouă mie...

CRUCILE

Înspre tărămul celălalt,
E loc închis cu gard înalt;
Dar am văzut, printre uluci,
Atâtea cruci, atâtea cruci...
Părea tot locul ţintirim,
Păzit cu zbor de Heruvim,
Cu cruci de piatră, albe, mari,
Cu cruci de brad şi de stejar.
Şi cruci de-argint şi de oţel
Cerneau lumina peste el,
Iar cruci de aur şi de fier
Sclipeau ca semnele pe cer.
Atâtea cruci mi s-au părut
Că toate una s-au făcut.
O cruce mare strălucea,
Sub greul ei un om zăcea.
Tu cum de poţi să le mai duci,
Atâtea cruci, atâtea cruci?...

IAD

Trecând prin şapte nopţi fără de văd,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală--
O veşnicie neteda şi goală...

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială--
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mişcă-n veci nimic din loc,
Nici flacără de dor, nici gând de foc.

Că-n aerul patruns de făr' de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege

Şi-n cuget pângărit şi necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemişcare
Puteri să dea viaţa noua n-are.

În noaptea fără margini totu-i şters,
Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri care fără fund se cască,
Nu poate frumuseţea să se nască;

În duhurile oarbe de păcat
Nu straluceşte chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai ţipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se ţes sabranice de chin tăcut.

Stau osândiţi-n crunta neclintire,
Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire,

Cu rânjetu-mpietrit pe fata lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.

Se-nchiagă-n jar, ca gheţurile-n râuri,
Şerpi otraviţi cu pofte şi desfrâuri.

Petrec în sânul Marei Urâciuni
Mulţime nemişcată de nebuni.

Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii
Păcatul împotriva Frumuseţii.