demult
eu am avut un înger
cu aripi de lut...
Stătea în vitrină
atât de tăcut
încât niciodată
nu am îndrăznit
să îi tulbur liniştea
cu un simplu
salut!
Nu l-am rugat
niciodată, nimic!
Îmi plăcea să-l privesc
cum stă tăcut
purtând pe umerii lui
două aripi de lut...
Dar într-o noapte
poate sătul
de viaţă,vise sau moarte
în liniste
şi-a luat zborul
şi s-a frânt pe parchet
în cioburi de lut!
Azi,
după atâta timp
cu visele mele
şi la fel de tăcut
mi-aş lua şi eu zborul
spre ceva
cu aripi de lut...
Dar oare,
pe mine cine mă priveşte
şi mă crede un înger tăcut
şi în ce noapte ciudată
m-oi sparge
în bulgări de lut?
În urma mea
cine v-a şoptii
cândva,
demult
eu am avut un înger
cu aripi de lut?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu