duminică, 30 decembrie 2012

A nins !

  
În ţara asta a nins acum
Cât poate pentru două veacuri,
Nu sunt cărări, nu mai e drum
Şi pentru noi, nu mai sunt leacuri...

A nins cu fulgi de vată albă,
A nins cu fulgi din cer pierduţi
A nins pe vatra noastră caldă,
A nins pe tâmplele de munţi !

Şi-atâta alb avem în faţă
De parcă Dumnezeu din cer,
Sătul şi El de-atâta greaţă
A vrut să ne topească-n ger !

A nins cu fulgi de vată dulce,
A nins cu fulgi de ger-durut
A nins strămoşii de sub cruce,
A nins pe neamul meu pierdut !

Şi iar ne-am rătăcit în iarnă,
Suntem bolnavi, speriaţi, murdari
Doar Dumnezeu din ceruri toarnă
Pe noi, fulgi albi...dar în zadar !
(Poezie scrisa de LIVIUS-23.12.2012)

luni, 24 decembrie 2012

miercuri, 19 decembrie 2012

Iarna unui sărac

Motto:Nu poţi fi fericit când lângă tine, plânge un om...
Acum când a sosit iar vremea
În hore largi ca să te prinzi,
Tristă, săracă, mută-i lumea
Şi-atunci, atunci ce să colinzi !?

Nu ai nici haine, nici căldură,
Nu ai nimic din ce-ai fi vrut
Şi-ţi pare viaţa tot mai dură,
Colindul ţi se frânge-n gât...

Cu flori de gheaţă, stai în geam
Nu vezi, n-auzi că eu te strig,
Ai vrea să spui: am viaţă, am!
Dar nu mai poţi, nu poţi de frig...

Te rogi încet la Domnul Sfânt,
Să-ţi picure căldură-n suflet
În casa ta din crud pământ,
Leşini, leşini cu chipu-n zâmbet !

În vis, toţi îngerii-s voioşi
Şi Moş Crăciun cu traista plină,
În foc troznesc butucii groşi
Ţi-e cald acum...şi e lumină...
(Poezie scrisă de LIVIUS-dec.,2004)

joi, 6 decembrie 2012

Azi ningem noi...


                                                       Azi ninge peste mine,
                                                       Azi ninge peste noi
                                                       Dar albul ce se naşte
                                                       Va devenii--noroi...

                                                       Am scris mereu în mine,
                                                       Am scris mereu de noi
                                                       Dar versul care plânge,
                                                       Va devenii--război...

                                                       Am plâns mereu în mine,
                                                       Am plâns mereu în doi
                                                       Când ura, naşte pace,
                                                       Vom devenii--eroi...

                                                       Şi prea plini de iubire,
                                                       Noi am fugit prin ploi
                                                       Spre-o altă mântuire,
                                                       Ne-am revărsat--şuvoi...

                                                       Au pus pământ pe mine,
                                                       Au pus pământ pe noi
                                                       Dar groapa e străină
                                                       Şi plină--de noroi...

                                                       Azi ningem iar cu stele
                                                       Şi plângem iar cu ploi
                                                       Din vreme-n altă vreme
                                                       Am devenit--strigoi... 


(Poezie scrisă de LIVIUS-28.01.2006)



marți, 27 noiembrie 2012

Flori de portocal

Se spune că societatea are nevoie de poeţi, aşa cum noaptea are nevoie de stele...Stelele sunt mereu aceleaşi, poeţii se schimbă! Am cunoscut cu ceva timp în urmă un poet, un poet simplu care a scris în primul rând pentru el, lucru foarte important, apoi pentru alţii...Un poet care a mers pe drumul lui fără să ţină cont de modernism, mie nici nu îmi plac poeţii moderni...pun prea multa apă în cerneală...Poezia următoare e un fel de srisoare aruncată în eter către un poet ce a poposit pe malurile Portugaliei...şi care în multe nopţi...m-a învaţat să sper...
Flori de portocal
                     lui Lucian Dumbravă

Eu singur, 
tu -- poate singur 
ne mai târâm
încet prin lume
sperând, cândva, 
că va rămane
din noi un gând 
sau poate-un nume!

Eu îmi plimb gândul printre oameni bizari
Şi prea speriaţi că vine-un mâine,
Azi, copiii toţi sunt oameni mari
Şi nu mai văd nici o minune...

Iar gândul tău poate se plimbă,
Sub flori de portocal, atente
La gândul tău din altă limbă
Şi nu-nţeleg stafii absente...

Aici la fel, meschin e-n toate,
Mai dărâmăm câte-un spital
Iar oamenii se trag spre sate,
Să moară-ncet, trist şi banal!

Acolo, poate-i altă lume
Cu gust dulceag de portocal
Acolo poetul, e poet pe bune
Nu ca aici -- debil mintal!

Of, şi bune-aş vrea
să-ţi fie toate,
un vers
iţi mai trimit pe val
iar înapoi,
dacă de poate
să îmi trimiţi,
flori albe,
dintr-un -- 
portocal...
(Poezie scrisă de LIVIUS-august 2011)

miercuri, 14 noiembrie 2012

Astăzi e azi




Astăzi
e azi
mâine 
cine ştie
dacă va mai fi?!
Să dăm cezarului
ce se cuvine
astăzi
căci mâine,
mâine poate
va fi prea târziu!
Astăzi
e azi
şi din această
existenţă efemeră
eu ştiu:
că fără mine
nu există lume
şi fără lume
nu există Dumnezeu!
Astăzi 
e azi
mâine
cine mai ştie
câţi au fost
şi câţi mai sunt?!


(Poezie scrisa de LIVIUS-13.nov.2012)

joi, 1 noiembrie 2012

Doina şi Ion Aldea Teodorovici


Iată au trecut 20 de ani de la tragicul 'accident' în care cele două inimi gemene-Doina şi Ion Aldea Teodorovici şi-au piedut viaţa.Două inimi gemene care au bătut în acelaşi ritm şi s-au oprit in acelaşi timp...Un cuplu perfect care a părăsit această lume, urcând spre steaua lor, unde, Dumnezeu a plâns peste ţara noastră cu lacrima limbii noastre...
Dacă în Moldova,parlamentul a declarat anul 2012 drept Anul Ion si Doina Teodorovici în România nu s-a amintit nimic de ei...poate o ştire fugară pe undeva! Uitarea mi se pare o trădare...nu poţi uita sacrificiul lor! Eu nu pot uita că ei au fost primii (1990) care au cântat despre limba română şi Mihai Eminescu în Moldova rusofonă; că au militat pentru unirea Basarabiei cu Patria Mamă şi revenirea la limba română şi grafia latină.Nu e voie să-i uităm pentru că în scurta lor viaţă(Ion-38 de ani;Doina-34 de ani) au dat oamenilor atât de mult...chiar şi viaţa lor!
Pentru cei care nu ştiu soţii Aldea Teodorovici au decedat  în urma unui accident rutier de pe şoseaua DN2 în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. Maşina în care se deplasau Ion şi Doina spre Chişinău a intrat într-un copac în apropierea localităţii Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti, România. Doina era însărcinată şi aştepta o fetiţă.Ion şi Doina Aldea Teodorovici au lăsat în urmă un copil orfan de numai 10 ani, Cristian care a continuat activitatea muzicală a părinţilor.Autorităţile de atunci nu au investigat cazul în ciuda faptului că cele mai multe indicii duceau către crimă.Pentru mai multe informaţii clic pe numele lor:
Ion Aldea Teodorovici
Doina Aldea Teodorovici



marți, 30 octombrie 2012

Forme


De parcă mâine e trecut
şi ieri mai e încă prezent,
pe perna unde dormi doar tu
e forma unui monument !

Mă culc în colţul meu de pat,
să nu strivesc forma din pernă
dar patul nu e foarte lat
şi forma ta nu e eterna !

Şi voi visa ceva sălbatic
în patul căptuşit şi strâmt,
te-oi mângâia ca un lunatic
şi-apoi mă pierd şi eu în vânt...

Fantomă -- tu; fantomă -- eu
în patul închiriat din lume, 
e forma ta -- sunt formă eu,
un monument fără de nume! 

Şi alţi chiriaşi vor sta pe rând
îmbrăţişaţi în patul rece,
iubiţi în pat, fantome-n gând
murim subit şi forma trece...

(Poezie scrisă de LIVIUS-21.08.2012)

miercuri, 17 octombrie 2012

Iubeşte-mă în octombrie!

Iubeşte-mă în octombrie
e ultima lună
în care mai sunt viu...

Iubeşte-mă în octombrie
încă părul mi-e aur
şi braţele -- flori !

Iubeşte-mă în octombrie
încă visele
dospesc sub ploape.

Iubeşte-mă în octombrie
sunt încă bogat --
ca o toamnă pe moarte !

Iubeşte-mă în octombrie
sub luna de-argint
şi bruma de noapte.

Iubeşte-mă în octombrie
cât încă miros
a fructe coapte !

Iubeşte-mă în octombrie
cât mai e timp
şi nu-mi fac frunzele sicriu,
iubeşte-mă !


( Poezie scrisă de LIVIUS-15.10.2012)

luni, 8 octombrie 2012

Orfan de ziua ta

E ziua ta orfane
să ţi-o petreci
ca şi cum ar fi ultima...
să râzi
de toate câte sunt
şi-au fost !

Să te lupţi cu vântul
să dai cu pumnii în pământ
să plângi Timpul
şi-apoi sleit
să te-ntorci
să cerţi florile
că nu vor sta
pe-al tău mormânt !

E ziua ta orfane
părinţii îţi sunt vii
ţi-or spune 'La mulţi ani'
odată --
dar va fi prea tarziu...

Va trece vreme după vreme
şi multa lume ar dori
să-ţi spună :'La mulţi ani, copile!'
dar tu, păcat
nu vei mai fi...


(Poezie scrisă de LIVIUS-08.10.2005)

sâmbătă, 6 octombrie 2012

Dacă aş fi poet


Dacă aş fi poet
aş scrie în fiecare zi
câte un poem...

Dacă aş fi poet
aş lumina prin noapte
ca un far pierdut
prin valuri
de şoapte.

Dacă aş fi poet
mi-ar curge din mână
pe foaie
sânge
în strofe greoaie.

Dacă aş fi poet
aş culege iarna
într-o carte
şi aş duce-o departe.

Dacă aş fi poet
m-aş face înger
şi v-aş şterge lacrimile 
grele
cu versuri rebele.

Dacă aş fi poet
dacă aş fi...


(Poezie scrisă de Livius-05.10.2012)

luni, 24 septembrie 2012

Romulus Vulpescu

Romulus Vulpescu (n. 5 aprilie 1933, Oradea-d. 18 septembrie 2012, Bucureşti) A fost un poet,prozator,dramaturg,traducător,editor,grafician şi om politic român.A fost căsătorit cu prozatoarea Ileana Vulpescu şi au avut o singură fiică Ioana,decedată la 12 august 2012. A urmat  şcoala primară, profesională(devenind strungar) apoi liceele Sf.Andrei, Gh.Şincai (1939-1951)şi  Facultatea de Filologie secţia Limba şi Literatura Română(1951-1955)din Bucureşti. De-a lungul  vieţii a deţinut diferite funcţii redactor,muzeolog,director de teatru,membru CNA şi senator.Cunoscut traducător a adus românilor in case pe Francois Villon,Dante Alighieri,Alfred Jarry etc.Versurile sale au fost cantate de celebrul Tudor Gheorghe.
Unul din volumule sale de poezii "Armura Noastră"din 1986 a  fost înregistrat de Electrecord,poetul recitând propriile creaţii.
Romulus Vulpescu a fost un poet al lunii septembrie...pe care a cântat-o cu drag:"Septembrie,septembrie gri/ Septembrie cald,nu muri, nu muri!/Nu muri!"Din păcate pentru noi Romulus Vulpescu a murit...septembrie încă nu...Septembrie o să vină, o să treacă...ca o roată ciudată...Romulus Vulpescu a venit, a plecat...şi va ramâne mereu aici prin ce a dat acestui popor!

Testament

Ştiind că studiat voi fi în şcoală
Şi clasic voi ajunge (abia mort),
La port şi-n vorbă-s grav, grav mă comport,
Svârl mici biografii pe-un colţ de coală
Şi-s vesel când prevăd cu cât efort
M-o comenta un critic-din-greşală
Găsind că-n orice strofă e-o scofală:
Nu dau pe glosa lui măcar un ort!
Las operele-mi - toate - în ediţii
Cu textul integral ne variétur:
N-am chef ca peste ani neisprăviţii
Pe barba mea să-şi cumpere-acareturi
Şi să petreacă-n Franţa o vacanţă
Cu-o scórie-n doi peri din nu ş'ce stanţă.



Infatuare

Îmi sunt contemporan - şi mi-e de-ajuns:
Întregul paradis în mine-ncape.
Nu-mi pot fi întrebare, nici răspuns,
Dar, uneori, simt că-mi sunt prea aproape.
N-am decât vârsta gândurilor mele,
Nu pot îmbătrâni decât c-un vis;
În mâini port un buchet de asfodele
Şi-n ochi - un ev de fum şi-un zeu ucis.
Pot foarte bine să rămân închis
Şi să mă zbat între oglinzi rebele,
Multiplicat în orice gând proscris,
Murind la fel în orişicare piele...
Doar uneori, cum mă răsfrâng în ape,
Dar nu-mi pot fi-ntrebare, nici răspuns,
Pricep - când paradisul stă să-mi scape -
Că-mi sunt contemporan de nepătruns.

Carte poştală 2



Stau într-o cafenea la Târgu Mureş
Şi beau cafea.
Oraşu-i trist, ostil, semeţ şi gureş,
Cu lume rea.
N-am timp, n-am bani, n-am inimă, n-am chef
Să mai scriu versuri:
În fiecare prost presimt un şef
Şi întrevăd demersuri.
Abandonat de tine, trag tutun
Şi mi-e cam silă,
Că-n barbă-aborigenele văd un
Semn de prăsilă.
Cum m-aş scula voievodal, drept, dac,
Într-un scurt iureş,
Întreagă cafeneaua praf s-o fac
La Târgu Mureş...

In fiecare zi


In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.
Ne amageste lenea unui vis
Pe care-l anulam cu-o sovaire;
Ne reculegem intr-un cerc inchis
Ce nu permite ochilor s-admire;
Ne rasucim pe-un asternut posac,
Insingurati in doi, din lasitate,
Mintindu-ne cu guri care prefac
In zgura sarutarile uzate;
Ne pomenim prea goi intr-un tarziu,
Pe-o nepermis de joasa treapta trista;
Prea sceptici si prea singuri, prea-n pustiu,
Ca sa mai stim ca dragostea exista.
In fiecare zi, ne batem joc
De pasari, de iubire si de mare,
Si nu bagam de seama ca, in loc,
Ramane un desert de disperare.





luni, 17 septembrie 2012

Teatrul umbrelor

Cortina se ridică
şi şcena...
în lumina difuză a unei drame
jucată-n patru acte
se umple de actori
în aplauzele turbulente
a unui public snob...

E actul întai
când din soare şi noapte
se-ncheagă, se naşte
durerea unei vieţi
trăite mai apoi --
sub umbra lui Marte!

În al doilea act
şcena e aproape de stele
actorii...
sunt doar copii
botezaţi în fericirea
unei copilării cu cireşe --
dar coapte-ntr-o clipă.

Acum e al treilea act
nunta a două drame
ce vor naşte plângând
un act întai...
unde
alt public snob
va bate din palme...

E ultimul act
în care actorii
bătrâni de-atâtea lupte-n zadar
şi speranţe deşarte
se sting încet
şi bizar...

Într-un epilog târziu
adunându-şi florile
oferite de un public mut
actorii mor
cortina cade
doar şcena rămâne
pentru noii actori
sub umbra lui Marte!
(Poezie scrisă de Livius-18.01.2006)

duminică, 9 septembrie 2012

Relaxare cu Doru Tufiş


Azi vreau să mă relaxez...pe versurile si vocea inconfundabilă a lui Doru Tufiş! Acest artist care putea să rămână "în strainătate,adoleşcent aproape fiind,dar ar fi trebuit să mă mai nasc o dată--ca să fiu artistul lor!" Aşa...a rămas artistul nostru...cu o voce care vine aşa...de undeva şi ramâne în sufletul nostru...

Numaratoare

Dintre-o mie de femei
Ce-au trecut prin anii mei,
Numai una m-a nascut
Pentru toate. Doar atat.....
Dintre sute ce intrara
In odaia mea, pe seara,
Se-ntampla numai pe una
S-o zidesca-n raze Luna.
Dintre cele ce mi-au zis
Ca m-a cheama noptea-n vis,
Zorile cand s-au ivit
Una doar nu m-a gonit.
Dintre alea pentru care
Am simtit in piept valtoare,
Nu stiu cum s-a petrecut
Ca doar una m-a durut.
Dintre cele ce vazura
Cat sunt aur si cat zgura,
Una numai, intr-o zi,
Pentru toate ma nunti.
Numai doua trei din cate
Le-am iubit din multe sute,
S-a intors doar una-n sat
Si doar ea m-a colindat.
Dintre altele uitate
Prin orase inghetate,
Una doar de s-ar trezi
M-ar iubi si m-ar muri.
Iar din cele cateva
Care-ar mai putea urma
Numai una ar sta pe-aproape,
Pentru toate sa ma-ngroape.
Si nici una dintre cele
Care-ar ramanea sub stele,
Nu ar lacrima nici cand.
O sa planga-n ceruri Luna
Si candva poate vreuna,
Maritata sau doar fata,
Ma va naste inca odata.



vineri, 24 august 2012

Clipă

Treceam prin parc --
eram copil
şi frunze veştede de aur
cădeau alene pe pământ
şi era toamnă...

Cu ochii-nchişi
am inspirat adânc
de parcă aş fi vrut
să prind
toată toamna în plămâni!

Am deschis ochii
şi era toamnă
şi frunze grele ca de plumb
cădeau cu vuiet pe pământ
treceam alene --
eram bătrân...


( Poezie scrisă de LIVIUS.,20.09.2008)

marți, 7 august 2012

Imperiu de şah

Pot pionii să plângă de viaţa grea ce o duc ?
De viaţa moartă ; uitată pe-o cruce de nuc ?
O, nebăgaţi în seamă, pioni de lemn în vânt
Noi suntem turma proastă, noi devenim pământ...

Aici, suntem nimic, uitaţi pioni pe tabla sorţii
Noi suntem jerfa bună de dat la zeul morţii,
Pornind visăm la capăt că vom paşii în cer
Dar vom ajunge-acolo, cu-opinci grele de fier?

Păşim pământul, ori desculţi pe albă zăpadă
Fără gânduri căci ne-nchid în sicriul din ladă
Fără opinie doar suntem păpuşi de cârpă şi lemn
'Faceţi' spun regii 'un viitor mai bun si mai demn!'

Pionii; generaţia de sacrificiu de la-nceputul lumii,
Pe câţi regi i-a durut, cumplitul plâns al mumii ?
Pe drum ne-njunghie nebunii,ne muşcă cai turbaţi
Şi-n astă anarhie la care porţi să baţi ?!?

          Căci traim în imperiul în care;
          în care nebunul e rege la şah
          regina e un cal oarecare
          iar turnul e-nchis, oblonul e tras...


(Poezie scrisă de Livius. 28.ian.2004)

luni, 9 iulie 2012

Eu sunt PRO Basescu!!!!

Un scriitor de versuri nu prea face politica...dar acum nu ma pot abtine:)) Sunt pro Basescu...deoarece sunt pentru libertate...nu dictatura! Nu pot trece cu vederea mutilarea acestei limbi,tari si popor! Loviturile de stat sunt date de cei care nu pot castiga alegerile democratice,nu au viziune ori programe viabile si mai mult de atat...nu au putinta si vointa de a face ceva pentru popor! In 29 iulie eu votez un NU! Nu plagiaturii,NU celor care au preluat puterea in '89 si au facut varza tara asta,NU pentru ca poporul a ales presedintele nu un guvern de struto-camila!
NU pentru ca romanii din afara tarii sunt romani si nu permit ca un Antonescu sa ii puna la plata pentru a putea vota la referendum! NU pentru ca avem o Constitutie si e la fel de sfanta ca MAMA! NU pentru ca gandesc...CHIORULE,eu te votez!

sâmbătă, 23 iunie 2012

Vers fără rost


Un fluture de noapte
îmi mângâie tâmpla
iar un stilou aiurit
îmi curge prin vers
şi versul e gând
şi gândul e umbră,
şoptesc către îngeri:
eu încă, iubesc!

Te iubesc şi acum
chiar dacă,
gândul tău la mine
e un balon de săpun
ce se sparge tăcut
în braţele primului venit
ce dispare dimineaţa
în viaţa-i încâlcită
şi plină de fum...

Aripi de fluturi
îmi curg pe la tâmple,
alegerea ta
îmi curge prin vers,
la mine în casă 
se creapă de ziuă
şi versul mai strigă:
te iubesc!

Of, şi vei ramâne aşa
cum vrei ori cum ai fost...
şi voi rămâne aşa
cum veşnic am fost
singur, trist şi fără rost...

(Poezie scrisă de LIVIUS.,22.06.2012)

marți, 19 iunie 2012

Se poate...

Nu sunt un pasionat al televizorului...ma uit atat de rar la el incat cred ca e doar un aparat de decor...O reclama mi-a atras atentia...ceva nou...Ceva care nu stiu daca am vazut pe micul ecran in ultimii 20 de ani! Este vorba despre un lucru banal,o reclama.O reclama care nu e lipsita de bun gust sau legata de sex,ceva ce nu am crezut ca voi mai vedea pe micul ecran! Mie unul mi-au dat lacrimile! Deci...se poate si asa...

duminică, 17 iunie 2012

Romani SALVATI Rosia Montana!

Nu toti romanii sunt de vanzare! Si unii se mai gandesc si la ce va fi dupa noi nu doar la prezent! Ca mine sunt multi...haideti sa spunem un NU hotarat cianurilor! Haideti sa ne salvam si sa salvam Rosia Montana ! Eu,personal nu ma las amagit de cateva locuri de munca si 2 kg de aur in plus la Banca Nationala! Daca nu suntem capabili sa exploatam zacanintele, atunci sa facem turism, zona e superba...Un om e mai valoros ca aurul pe care il poarta! Si un loc e la fel de sfant ca istoria noastra!
Un clip cutremurator...si chiar daca pare altceva...unii sunt mai romani ca romanii!

joi, 7 iunie 2012

Te Iubesc!

-Te iubesc!
-Cum?
-Aşa...
ca şi cum, ai fi doar a mea
te iubesc
cum iubesc ploaia şi morţii
cum iubesc soarele
şi zgomotul pieţii!

-Te iubesc!
-Cum?
-Aşa...
ca şi cum, ai fi doar a mea
te iubesc
cum iubeşte fulgul de nea
tremurand, palma mea!

-Te iubesc!
-Cum?
-Aşa...
ca şi cum
ca şi când
aş pleca...

(Poezie scrisa de LiviuS-03.06.2012)

duminică, 3 iunie 2012

Eternitate

Eternitate


De-atâta soare şi lumină
din pruni, caişi ori poate meri
s-or scutura petale fine,
încet
peste mormântul meu...

Va trece vară, toamnă, iarnă
peste bizar mormântul meu,
la căpătâi va plange-o mamă
dar eu, eu voi dormi mereu!

De-atâta lună şi oţel
din pruni, caişi ori poate meri
uscate crengi vor sta să cadă
cu vuiet
pe mormântul meu...

Va trece an şi veac şi eră
peste bizar mormântul meu
va trece lume după lume,
dar eu, eu voi dormi mereu!

S-or stinge sori, dispare luna,
pământul sterp se-nvârte-n cer
comete o să ţin în poală
în palme stele din eter
dar eu, eu voi dormi,
voi dormi,
voi dormi,
voi dormi...


(Poezie scrisă de LIVIUS 24.05.2012)

vineri, 25 mai 2012

Eu sunt un fluture

Eu sunt un fluture


Eu sunt
un fluture multicolor
şi am în loc de arpi
petale sălbatice de flori.

Eu sunt un fluture
atât de minunat,
jucăuş şi pastelat
încât toate pălesc
în faţa unui singur fapt--
că trăiesc!

Eu sunt
fluturele de noapte
şi am casa, un prun oarecare
iar acoperiş mi-e luna --
eternă
şi etern -- visătoare!

Eu sunt un fluture 
atât de minunat
şi-nţeleg, zâmbesc, apoi tac
că după noapte, vine zi
iar eu, păcat --
nu voi mai fi!

Eu sunt
un fluture mort cu aripi deschise
care şi-a luat zborul
spre un vis
în care viaţa mea
durează mai mult
decât o zi...


(Poezie scrisă de LIVIUS-mai 2012)

joi, 10 mai 2012

TREC MORŢII !

Trec morţii !

Morţii! Trec morţii!
Cu cruci de lemn în spinare
cu cruci de granit
de fier şi de sare,
trec morţii!


Cu paşii greoi
călcând spre aiurea
trec morţii râzând
că-i plânge pădurea
cu trunchiul de cruci!


Morţii! Trec morţii!
Bezmetici,haotici ei trec
şi fiecare mort îşi duce crucea
spre umbra marelui înec!
Doamne...cum trec!

(Poezie scrisă de LIVIUS,feb.,2004)

marți, 1 mai 2012

Emil Isac


Emil Isac (n.17 mai 1886,Cluj-d.25 martie 1954,Cluj) a fost un poet, sriitor,publicist şi militant pentru drepturile politice şi naţionale ale românilor din Ardeal,participând el însuşi la Unirea din 1918. Provine dintr-o familie de intelectuali,tatăl avocat şi senator iar mama, profesoară de desen.Emil Isac reprezintă orientarea simbolistă şi modernistă a literaturii ardelene din prima jumătate a veacului.A debutat în 1902 în revista maghiară Ellenzek cu un articol despre V.Alecsandri iar în 1903  în Kolozsvari Friss Ujsag cu două cîntece traduse din română.Tot în 1903 are loc şi debutul românesc în 'Familia' cu poezia La umbra plopilor.

Aştept

Aştept mereu şi nu ştiu ce aştept.
Aştept o fată să-mi vie la piept.
Aştept un blestem, ori un cântec aştept,
Şi nu ştiu ce aştept.
Cu ochi aprinşi aştept. Şi tot nu vine.
Nu vine nici rău, nu vine nici bine.
Mor toate morţile în mine.
Şi renasc toate vieţile.
Şi tot nu vine.
Aştept, aştept. Şi nu ştiu ce aştept.
Aştept, lumină ori noapte?
Aştept, viaţă ori moarte?
Aştept, aştept. Şi de departe
Mă cheamă ale beznei şoapte...

Ochii tăi albaştri

Ochii tăi albaştri
Anii cum i-au înnegrit.
Clipele dulci au murit.
Mâinile tale albe
Străină pâinea altora taie,
Şi ciocârliile le-a învins o cucuvaie.
Părul, pe care l-am mângâiat,
De amintiri grele, se albeşte.
Părul tău ca un gând creşte.
Unde te-ai dus? Doar ai rămas...
Doar ceva s-a dus din tine:
Iubirea s-a dus, că n-a vrut să rămâie cu mine.
O, dacă am putea-o prinde
Ca pe-o pasăre vrăjită şi călătoare,
Ne va mai cânta în zorile aprinse de soare?

Noapte fantastică

Dorm burghezii şi-şi strâng în braţe comorile.
Pe mine mă neliniştesc,căci se ofilesc florile.
Vardistul fluieră şi beţivul întarziat răspunde.
Unde-i gura căreia să-i răspund: unde?
Casele parcă ar fi cavouri sure şi mari.
Concertul meu îl fac deasupra paharelor ţânţari.
Din rame se uită râzând bătrani şi bătrane
Se vaită singur, ca mine, la lună un câine.
Aceasta e viaţa: nopţi nedormite şi grele.
Mă mir că pe cer, de plictiseală, nu cad stele.
Mi-a trebuit o logodnă cu cele şapte muze.
O, cât de fericit aş fi să mă sărute o mamă pe buze.

Aşterne-mi

Aşterne-mi patul, mamă,
Să dorm pe albe perne.
Eu am păcate negre,
Şi lacrăme eterne.
Zadarnic vreau lumină,
Tot numai ceaţă-mi vine.
Eu am murit în alţii,
Ori ea muri în mine...


miercuri, 18 aprilie 2012

Tăcerea unui miel...

Tăcerea unui miel...

E zgomot în piaţă
un zgomot absurd
şi fiecare-şi strigă preţul,
colaci,făină,ouă şi miei
veniţi să luaţi --
căci azi e mai ieftin!

"Vă rog, domnule,
cât să vă dau,
pe mielul cel sur
şi parcă bezmetic?!
sau pe cel alb
cu dispreţul pe faţă
de parcă-ar înţelege,
nebunii din piaţă?!

Tăcere în piaţă
nu-i nimeni...şi plouă
şi mieii sunt morţi--
şi sângele scurs;
doar eu mai port
dispreţul pe faţă
şi simt cum se naşte
în timpane adânc
tăcerea --
unui miel de Paşte...

(Poezie scrisă de LIVIUS- 07.05.05)

vineri, 23 martie 2012

ALB

Alb...

Cu paşii lemnoşi mă plimb prin zăpadă
Şi fulgi de zăpadă se-aşterne pe toţi
E totul în alb -- şi oameni şi stradă
Pământul e alb şi prea plin de morţi!

Zăpadă e-n vise, zăpadă în noi,
Clopote vechi au adormit în suspine
Zăpadă şi ger scriu poeţii pe foi
Şi prea mult alb e-n suflet la mine...

Mâine albul pur se transformă-n noroi
Iar eu lemnos voi aştepta pe-afară
Când morţii toţi, se transformă-n strigoi
S-adorm solitar pe-o bancă-n-tr-o gară!

Şi-n vise de alb în vise de negru
În gara bătrână cu şuier de tren
Colinde se sting, sub metalul funebru,
Pe bancă sunt eu,alb,îngheţat şi etern...

(Poezie scrisă de Livius, ian 2012)

vineri, 16 martie 2012

Primul vers...

Lumea nu există...lumea o facem noi,o colorăm în culorile noastre, îi dăm timp şi o ancorăm în vis! De mic am inceput să îmi fac lumea mea...cu pădurile mele,munţii mei şi apele mele. Am colorat cerul din albastru în mov...corbii în alb si berzele în negru...Toate am putut să le schimb după bunul meu plac şi astăzi le mai schimb cu vise ce îmi par mult mai frumoase! Vise măreţe...pe care lumea de azi se chinuie să mi le năruie! Şi eu ca un orb şi nebun călător construiesc castele de paie şi cetaţi de cuvinte, in vise! Nu sunt poet, eu, doar scriu versuri şi trec prin lume ca un vis...ori poate, sunt chiar visul unui poet...învins...

Iată primele mele versuri,versurile unui copil...fericit cu mama si visele lui! dacă sunt bune sau rele, ce mai contează? Sunt ale mele...

Îţi mulţumesc femeie!

Mai ţii minte femeie
Când m-ai născut pe mine?!
Erai Sfânta Marie
Plângând printre ruine!


În lumea trist -- amară
Şi plină de venin,
Tu m-ai născut spre seară
Dar sub un cer senin!


Mi-ai pus în sânge viaţă
În fire foc şi jar
În ochi sclipiri de gheaţă
Şi m-ai făcut stejar!


Îţi mulţumesc femeie,
Izvor de apă vie
C-ai dărâmat ruine
Şi m-ai născut pe mine!

(Poezie scrisă de LIVIUS-01.03.1992)

marți, 13 martie 2012

Iele

Iele

Ce crud îmi pare jocul de iele,
Jucat în aiurea--cu trupul lor ud
Şi cântă fantastic în noapte sub stele,
Agonic dansează cu trupul lor nud.


E horă e vals, se prind se desfac
Vibrează şi munţii, foşneşte pădurea
Şi luna năucă priveşte în lac
Bezmetică oglindă ce-arată minunea.


Blonde şi brune, agonic dansează
Simţul mă-nşeală şi gândul mi-e dus
O voce îmi spune: visează, visează
Şi lasă pământul, căci morţii sunt sus!


Nebun şi agonic în hora mă prind
Mie trupul ud în braţe la iele
Cu visele-n vise pe câmp mă întind
Şi ochii bezmetici îmi cată in stele...


Şi azi dansează, blonde şi brune
În horă în vals,se prind se desfac
Visează-visează, om fără nume
Coboară din vise, aici lângă lac!

(Poezie scrisă de LIVIUS 13.03.2012)