luni, 17 septembrie 2012

Teatrul umbrelor

Cortina se ridică
şi şcena...
în lumina difuză a unei drame
jucată-n patru acte
se umple de actori
în aplauzele turbulente
a unui public snob...

E actul întai
când din soare şi noapte
se-ncheagă, se naşte
durerea unei vieţi
trăite mai apoi --
sub umbra lui Marte!

În al doilea act
şcena e aproape de stele
actorii...
sunt doar copii
botezaţi în fericirea
unei copilării cu cireşe --
dar coapte-ntr-o clipă.

Acum e al treilea act
nunta a două drame
ce vor naşte plângând
un act întai...
unde
alt public snob
va bate din palme...

E ultimul act
în care actorii
bătrâni de-atâtea lupte-n zadar
şi speranţe deşarte
se sting încet
şi bizar...

Într-un epilog târziu
adunându-şi florile
oferite de un public mut
actorii mor
cortina cade
doar şcena rămâne
pentru noii actori
sub umbra lui Marte!
(Poezie scrisă de Livius-18.01.2006)

2 comentarii:

arlechinul trist spunea...

Ce e viața aceasta, prietene și frate? un rol jucat când bine când lamentabil, în fața unui public pestriț, care de fapt e adus cu forța în stal. suntem atât de puțini cei care mai știm juca un Don Quihote, și atât de mulți cei care pot juca rolul Mariei Magdalena , dinainte de a se gasi cu Iisus.. Cred totuși că marele rău este că nici noi între noi , actorii aceluiași teatru, nu m-ai știm să ne ascultăm, să ne prețuim, să ne iubim. Îmi place mult poastarea. Fi sănătos, te îmbrățisez frățește.

Livius spunea...

Ce mai pot sa spun ? sigur niste versuri de R.Vulpescu sau M Isanos...ar fi mai potrivite ..."In fiecare zi ne batem joc" din noua postare vine ca un raspuns la intrebarile tale...sau poate le adancesc...
Sa auzim de bine...