duminică, 6 mai 2018

Salvare

Chemaţi careva o salvare
să mor cu perfuzia-n vene
să mor cum încă se moare
mereu înainte de vreme!


Lăsaţi şi salvarea să treacă
cu trupul din pastă de lut
căci plec cum încă se pleacă
mai având ceva de făcut!


Chemaţi careva şi un popă
să-mi ierte păcate lumeşti
să mor delirând sub o vorbă
cu atâtea regrete prosteşti!


Lăsaţi să vină şi mama
să vadă c-am fost şi m-am dus
să-şi strângă sub barbă năframa
tăcând, când multe-s de spus!


Chemaţi careva o salvare
un înger cu viaţă în vene
să nu mai murim cum se moare
mereu -- înainte de vreme!
Poezie scrisa de LiviuS-24.03.2018-foto-internet

duminică, 8 aprilie 2018

Trădare


Iar bat clopotele-n noapte
Şi preoţii dau lumina
În candele de păcate,
Ne purtăm zâmbind iar vina!


Nu oţetul ne frământă
Nici coroana ce-a de spini,
Pâlpâie candela frântă,
Sub toţi ochii de creştini !


Plânge maica sub o cruce
Nu simţim şi nu ne doare,
Ce preot să ne educe
Că şi moartea noastră;moare?!


Şi-anviat lumina--lumii
Noi ne-ntoarcem iar acasă
Plâng pe stradă heruvimii
De trădarea noastră, crasă!


În candele de păcate 
Ne purtăm zâmbind iar vina,
Strigă clopotele-n noapte
Dar în noi s-a stins lumina!

Poezie scrisă de LiviuS-08.04.2018-foto-internet

duminică, 25 martie 2018

Lacrimi tăiate cu lama


Ochii mei, ochii mei de cer plumburiu,
Fuioare de lacrimi pe masă-mi revarsă
Şi vreau să îţi strig şi vreu să îţi scriu
Că inima mea, e goală, uscată şi arsă!


Pe masă cad lacrimi ca bobii de rouă,
Amintiri îmi cad în suflet de-a valma,
Iubito tu ştii ca în viaţa cea nouă
În două despic, lacrimi cu lama?


Şi nu sunt nebun ori n-am ce să fac
Dar lipită îmi este o lama de mână,
Atunci când îţi scriu şi-atunci când îţi tac
Mi-e ochiul izvor şi veşnic fântână!


Tu nu mai trebuie să plângi niciodată,
Cu lama în mână eu lucru mereu
Deci poţi să umbli cu faţa fardată,
Îţi dau eu din lacrimi, atunci când ţi-e greu!


De-acum până-n clipa de negre veşminte,
Rămân eu actorul ce joacă azi drama,
Zâmbeşte iubito, trăieşte şi mergi înainte,
Rămân eu să tai, în două, lacrimi cu lama!

Poezie scrisă de LiviuS-25.03.2018-foto-internet

joi, 22 februarie 2018

Umbre prin oraş


Se lasă noaptea prin oraş
şi lumini albe
se îneacă în lumini negre
gâdâlind felinarele străzii
umbre albe
păşesc spre umbre negre
pe când copacii albi
sunt devoraţi de copacii negrii


Undeva departe
se mai aude-un oftat
de suflet alb
strangulat


Dimineaţa
negrul se îneacă-n alb
copacii albi
sar
şi îi devorează pe cei negrii
umbre negre se pierd
în umbre de lumină
dar sufletele negre
s-au obişnuit
cu atâta soare
şi se plimbă râzând
prin oraş


Undeva departe
se mai aude-un oftat...

( Poezie scrisă de LiviuS-iunie-2015-foto-internet)

vineri, 1 decembrie 2017

Eu nu!


Eu nu zdrobesc cuvintele în palme
Şi nimănui în lume eu nu îi sunt dator,
Pe-acest pământ înconjurat de spaime
Eu scriu scuipând pe orice trădător!

Eu n-am să tac privind vânzări de ţară
Şi nu mă las de voi târât spre necuvânt,
Stiloul meu bătrân pe faţa voastră ară
Şi n-am să tac nici dincol' de mormânt!

Eu nu trăiesc ca voi o viaţă de putoare,
Sudoarea frunţii mele mai cade lin în foi,
Politiceni guşaţi cu mâini de cerşetoare
Poeţii iau stiloul şi pleacă la război!

Guverne de tâmpiţi voi nu sunteţi ai ţării,
Nu vă loviţi cu pumnul în pieptul vostru gol,
Nu vă iubeşte nimeni în lungul-lat al zării
În faţa noastră toţi, nu valoraţi un pol!

Eu nu vă creditez, politiceni corupţi,
Sub nepăsarea voastră şi tinerii ne pleacă
Rămânem pustiiţi ca nişte arbori rupţi
Cu rădăcini adânci în ţara asta dacă!

Eu n-am să tac atunci când mor bătrânii,
Aceste biete fiinţe cu paşi de figuranţi,
Dar totuşi Doamne de ce-ai creat românii
Şi i-ai lăsat în lume atât de toleranţi?!

Guverne de bandiţi, căpuşe trădătoare
De ce mai sugeţi sânge şi aur pentru voi,
Voi nu vedeţi nebuni poporul ăsta moare
Şi muribund se zbate o ţară în noroi?!

Eu n-am să tac, eu niciodată, nu!
Şi voi poeţi să nu tăceţi vreodată,
S-aveţi curaj să spuneţi: gata, stop şi nu
Şi să-nviaţi această ţară decedată!


(Poezie scrisă de LiviuS-01.12.2017-foto:internet)

marți, 3 octombrie 2017

Umbra unui dac



Aceste veştede frunze, nicicând nu te mint,
Octombrie  a sosit cu bruma lui de argint
Îmbătrânind cu o clipă în frunza ce pică,
Umbra lui pe pământ -- e tot mai mică!


Şi ce dacă soarele pe cer, nu mai e mare
Şi umbrele devin din ce în ce mai sumare,
E toamna coaptă şi trebuie de tine culeasă
Că mamă ţi-a fost şi mereu preoteasă!


Şi cântă de toamnă cu frunze-n ţambal
Căci prin umbra ta eşti mereu Decebal
Că eşti rege de aur ori sclav de cărbune,
Ori rugă de preot ori versuri nebune...


Gutui luminoase să-ţi pui în fereastră
Iar frunze uscate să-ţi pui în glastră
Şi roagă-apoi cerul, tomnatic şi greu
Să intre şi în noi, râzând Dumnezeu!


Mausoleu sau aripi din frunze să-ţi faci
Tu umbră de toamnă a vechilor daci,
Mereu să porţi in suflet, pură, speranţa
Că-n cer te-aşteaptă... şi toamna şi viaţa!

(Poezie scrisă de LiviuS-03.10.2017., foto-internet)


joi, 21 septembrie 2017

Învinsul de piatră



Acum, eu nu mai am nimic să-ţi spun,
Cuvintele s-au preschimbat în pietre
Şi dorm tăcut pe cimentatul drum,
Al paşilor pierduţi prin lumile terestre!


Azi nu mai zboară nimeni peste lume
Şi aripi nu mai sunt printre cei vii,
Iubirile sunt toate-un fel de glume
Iar visele au devenit aşa pustii...


Şi ne purtăm de parcă n-am murii nicicând,
Cuvintele rostite nu mângâie ci-ngroapă,
Invidie şi ură purtăm mereu în gând
Pe buze-i mucegai şi inima ne-nţeapă!


Şi stau şi eu nepăsător ca a lumii stare
Cuvintele le-ascund printre morminte vechi
Pierdut şi-nvins de ce să-mi cer iertare
Când însuşi Dumnezeu îmi plânge în urechi?!


Şi, târât şi eu de vulgul nevorbirii,
Învins şi împietrit atât cât mai trăiesc
Voi arunca tăcut cu piatra răzvrătirii,
Să nu uitaţi, o, oameni, şi pietrele vorbesc!


(Poezie scrisă de LiviuS-aug., 2017; foto-internet)