duminică, 21 octombrie 2018

Nepăsare



Ce-ţi pasă ţie că în cer
S-au strâns cometele de fier,
Ce-ţi pasă ţie că se duc
Din ramuri frunzele de nuc?!


Ce-ţi pasă ţie că eu plâng
Şi-n piept atâta toamnă strâng,
Ce-ţi pasă ţie că între noi
E-o frunză veche şi-un strigoi?!


Ce-ţi pasă ţie dacă vezi,
Cum moare ceaţa prin livezi,
Ce-ţi pasă ţie de veşmânt
Cu-atâtea frunze goale-n vânt?!


Ce-ţi pasă ţie că e brumă,
Sub ea dospesc vise de humă,
Ce-ţi pasă ţie că-s cărunt
Bătrân şi trist cu pas mărunt?!


Ce-ţi pasă ţie de mai sunt
Cu-atâta toamnă pe pământ,
Ce-mi pasă mie de mai eşti
Când azi în noi se sting poveşti...?!

(Poezie scrisă de Liviu Simihaian-08.10.2017.,foto-internet)

miercuri, 3 octombrie 2018

Suntem nebuni!



Nebuni suntem şi nu ne pasă
Că cerul ăsta-i tot mai greu,
Că bruma peste noi se lasă--
Prin brumă trece, Dumnezeu...


Se uscă tot ce e sub soare
Şi moartea e decor central,
Ce-aşteaptă viaţa viitoare
Din Dobrogea până-n Ardeal...


Dar nu ne pasă că e toamnă
Şi cerul se încrunta greu,
Nebuni suntem şi asta-nseamnă:
Prin frunze trece, Dumnezeu...


Şi lasă bruma-n păr să-ţi cadă
Şi frunze-n pieptul tău s-aduni,
Şi-ntreaga lume o să creadă:
Că frunzele devin cărbuni...


Şi luminând un soi de vise,
Prin noi să treacă Dumnezeu;
Şi-atâtea frunze stau nescrise
Şi toamna e la apogeu...


Şi sunt nebun şi eşti nebun
Din case hoinărim pe drum,
Să mă aduni să te adun
Ca frunze vechi într-un album...


Ţi-am scris pe frunze ca poet
Şi Doamne iarna, iarăşi vine
Şi eu mă sting încet, încet,
Să ai grijă frate de tine...

(Poezie scrisă de Liviu Simihaian -03.10.2018-foto-internet)

duminică, 29 iulie 2018

Amintire căruntă


S-a stins demult a fericirii rază,
Lunatic nu se spun în patul meu poveşti,
Prin amintiri cărunte se vede câte-o oază
În care vântul sec îmi spune: să iubeşti!


Te port mereu cu mine în paşii mei alcoolici
În sufletul de iarnă te-am îngheţat de tot
Eşti sfânta prizonieră sub norii cei mai nordici,
Să te alung de-acum, nu vrea şi nu mai pot!


Mi-ai scris c-ai aruncat şi pozele cu mine
Că mă urăşti, mă scuipi şi tare mă blestemi,
Să faci cum crezi acum şi ştii că e mai bine
Dar totuşi vreau de ură, iubito să te temi!


Să ştii că ura asta, ne macină încet,
Aceşti cărbuni mognind în coaste de lumină,
Ard inimi şi speranţe şi strofe de poet
Şi-aceşti cărbuni, nicicând nu se termină!


Şi despărţiţi demult în amintiri cărunte,
Am devenit o gheaţă purtând diverse măşti
În mine şi lumina a devenit grăunte,
Ce rost avu iubito, să-mi scrii că mă urăşti?!


Poezie scrisă de Liviu Simihaian-14 sep 2017, foto-internet

duminică, 6 mai 2018

Salvare

Chemaţi careva o salvare
să mor cu perfuzia-n vene
să mor cum încă se moare
mereu înainte de vreme!


Lăsaţi şi salvarea să treacă
cu trupul din pastă de lut
căci plec cum încă se pleacă
mai având ceva de făcut!


Chemaţi careva şi un popă
să-mi ierte păcate lumeşti
să mor delirând sub o vorbă
cu atâtea regrete prosteşti!


Lăsaţi să vină şi mama
să vadă c-am fost şi m-am dus
să-şi strângă sub barbă năframa
tăcând, când multe-s de spus!


Chemaţi careva o salvare
un înger cu viaţă în vene
să nu mai murim cum se moare
mereu -- înainte de vreme!
Poezie scrisa de LiviuS-24.03.2018-foto-internet

duminică, 8 aprilie 2018

Trădare


Iar bat clopotele-n noapte
Şi preoţii dau lumina
În candele de păcate,
Ne purtăm zâmbind iar vina!


Nu oţetul ne frământă
Nici coroana ce-a de spini,
Pâlpâie candela frântă,
Sub toţi ochii de creştini !


Plânge maica sub o cruce
Nu simţim şi nu ne doare,
Ce preot să ne educe
Că şi moartea noastră;moare?!


Şi-anviat lumina--lumii
Noi ne-ntoarcem iar acasă
Plâng pe stradă heruvimii
De trădarea noastră, crasă!


În candele de păcate 
Ne purtăm zâmbind iar vina,
Strigă clopotele-n noapte
Dar în noi s-a stins lumina!

Poezie scrisă de LiviuS-08.04.2018-foto-internet

duminică, 25 martie 2018

Lacrimi tăiate cu lama


Ochii mei, ochii mei de cer plumburiu,
Fuioare de lacrimi pe masă-mi revarsă
Şi vreau să îţi strig şi vreu să îţi scriu
Că inima mea, e goală, uscată şi arsă!


Pe masă cad lacrimi ca bobii de rouă,
Amintiri îmi cad în suflet de-a valma,
Iubito tu ştii ca în viaţa cea nouă
În două despic, lacrimi cu lama?


Şi nu sunt nebun ori n-am ce să fac
Dar lipită îmi este o lama de mână,
Atunci când îţi scriu şi-atunci când îţi tac
Mi-e ochiul izvor şi veşnic fântână!


Tu nu mai trebuie să plângi niciodată,
Cu lama în mână eu lucru mereu
Deci poţi să umbli cu faţa fardată,
Îţi dau eu din lacrimi, atunci când ţi-e greu!


De-acum până-n clipa de negre veşminte,
Rămân eu actorul ce joacă azi drama,
Zâmbeşte iubito, trăieşte şi mergi înainte,
Rămân eu să tai, în două, lacrimi cu lama!

Poezie scrisă de LiviuS-25.03.2018-foto-internet

joi, 22 februarie 2018

Umbre prin oraş


Se lasă noaptea prin oraş
şi lumini albe
se îneacă în lumini negre
gâdâlind felinarele străzii
umbre albe
păşesc spre umbre negre
pe când copacii albi
sunt devoraţi de copacii negrii


Undeva departe
se mai aude-un oftat
de suflet alb
strangulat


Dimineaţa
negrul se îneacă-n alb
copacii albi
sar
şi îi devorează pe cei negrii
umbre negre se pierd
în umbre de lumină
dar sufletele negre
s-au obişnuit
cu atâta soare
şi se plimbă râzând
prin oraş


Undeva departe
se mai aude-un oftat...

( Poezie scrisă de LiviuS-iunie-2015-foto-internet)