sâmbătă, 9 martie 2019

Adio prieten bun, adio!


Fără cuvinte!

Nu mai am versuri  pentru nimic,
Cuvintele s-au îmbrăcat în sărăcie
Şi simt în fiecare strofă-un inamic,
Ce-mi rupe gândul cu obrăznicie!


Nu mai am vorbe, dar am mai am simţiri
Şi multe amintiri care mă leagă,
De dragi îmbrăţişări la despărţiri
Şi-un prieten vechi cu-o inimă beteagă!


Acum e totul mai urât, mai trist
Şi moartea-n spate parcă-mi stă de pază,
Mă simt prin viaţa asta un turist
Şi totuşi mă întreb ce mai urmează?


Of, cuvinte triste pe o foaie goală,
O, inimă plăpândă, tu astăzi te-ai oprit
În ochii tăi cuminţi, pătrunşi de-atâta boală,
Apusul ce-a căzut e totuşi, răsărit!


Şi nu mai am cuvinte să descrie,
Nici lacrimi nu mai am ca să te plâng,
Curând ne-om întâlnii în veşnicie
Şi-n braţe iar cu drag o să te strâng!



Sânger, Luduş şi Răzoare


Ioane, Ioane de la Sânger
te-a făcut azi moartea, înger
noi nicicând nu te-om uita
şi te rog nu ezita
ia-ne sub aripa ta!


Ioane dragă din Luduş
ţi-a făcut moartea urcuş
sus în cer pe albe stele
când ne-or fi nopţile grele
să ne luminezi cu ele!


Ioane, Ioane din Răzoare
te-a dus moartea azi spre soare
şi din suflet eu îţi strig
şi te rog şi te oblig
tu să ne păzeşti de frig!



Adio prietene, adio...


Adio prieten bun, adio
să-ţi fie amintirea, vie
n-ai aşteptat alt anotimp
să vin să stăm noi doi cuminţi
la voi în vie!


Adio prieten bun, adio
să-ţi fie veşnicia, vie
n-ai aşteptat la tine-acasă
să stam râzând la vechea masă
politici să vorbim!


Adio prieten bun, adio
până când lumea asta-nvie
şi ne-om găsii din nou cu toţi
sub liliacul de la porţi
adio prietene, adio!


(Poezii scrise de Liviu Simihaian-08-09.03.2019)






vineri, 15 februarie 2019

Joc de iarnă


Iubita mea cu palma ca de humă
Mai vino să culegem prin livezi,
Un sac întreg din colindata brumă
Şi ochi de Dumnezeu în care nu mai crezi!


Iubita mea să strângem din livadă
Doar stelele ce-n noapte au căzut,
Să facem iarăşi bulgări de zăpadă,
Ghiulele albe pentru tunul ce-a tăcut!


Şi să culegem ţurţurii de gheaţă
De prin copacii adormiţi şi muţi,
Sticloase săbii care taie-n ceaţă,
Fantome ce ne mângâie pe frunţi!


Să ridicăm cu mâna o cetate
Din cărămizi de nea şi din copaci rotunzi,
Să facem un altar pentru dreptate
Că-n primăvară iar ai să te-ascunzi!


Să spunem iar o rugă către ceruri
Că iarnă e în noi în amândoi,
Că vom murii în foarte multe feluri
În noaptea care creşte între noi!


Şi ne vom duce din această lume
Cu iarna-n piept şi ghiocei în păr,
Râzând tăcut sub cruci fără de nume
De vina noastră c-am muşcat din măr!


Şi va culege moartea cum culege,
Copii micuţi zăpadă-n mâna lor
Bătrân de-atâta frig voi înţelege
Că n-am fost zeu ci simplu muritor...


Poezie scrisă de Liviu Simihaian-13.01.2019.,foto-internet