duminică, 29 martie 2015
E vina mea...
E vina mea că încă vreau lumină
E vina mea că încă mai visez,
E vina mea că pleci ca o străină
Sunt vinovat că nu pot să trişez...
E vina mea că fluturii mai zboară,
Sunt vinovat că încă te iubesc,
Că inima nu vrea încă să moară
Şi-aşteaptă să mă nasc şi să trăiesc...
E vina mea că îngerii îmi pleacă,
Sunt vinovat că aripi am tăiat
Că pene noi, azi nu mai vor să crească
Şi visul în nămol l-am scufundat...
E vina mea că mi-am dorit lumină,
Sunt vinovat că încă te iubesc
E vina mea că pleci ca o străină
Sunt vinovat că încă... mă trezesc !
(Poezie scrisă de LiviuS-28.02.2015)
duminică, 15 martie 2015
Alerg !
Alerg pe stele şi lună
şi ochii sunt iarbă
şi tâmplele-crengi
şi-n mine un soare răsună :
mă cobor încet
ca să pier...
Alerg pe o planetă de humă
şi ochii sunt cer
şi tâmplele-nori
şi-n mine şi vântul răsună :
mă cobor
încet
ca să pier...
Alerg de pe humă spre soare
şi ochii din iarbă sunt cer
pe tâmple de crengi
şi norii răsună :
mă înalţ
încet
ca să pier...
(Poezie scrisă de LiviuS-15.03.2015)
duminică, 1 martie 2015
Mărţişoare pentru mama mea
Azi, fiind ziua mamei mele, ziua acestui înger la care Dumnezeu ia ascuns aripile, m-am gândit să îi fac cadou un mărţişor poetic de care sper că se va bucura ! La multi ani şi sănătate ţie, înger cu mâini de lumină !
Zăpada mamei - Virgil Carianopol
De când mereu aleargă după treburi
Bătând pământul ce-i de cer şi vis,
Atât cât umblă doar un an prin casă,
Putea, pe jos, s-ajungă la Paris.
În orice zi îi ninge-n păr întruna
O fulguială care-o tot albeşte
Şi nicio vară, cât ar fi de caldă,
Zăpada asta nu i-o mai topeşte.
De când o stiu se culcă cea din urmă,
Găteşte, spală, sau ţesând lumină,
Apucă-ncet de câte-o rază luna
Şi o deşiră până ce-o termină.
Bătând pământul ce-i de cer şi vis,
Atât cât umblă doar un an prin casă,
Putea, pe jos, s-ajungă la Paris.
În orice zi îi ninge-n păr întruna
O fulguială care-o tot albeşte
Şi nicio vară, cât ar fi de caldă,
Zăpada asta nu i-o mai topeşte.
De când o stiu se culcă cea din urmă,
Găteşte, spală, sau ţesând lumină,
Apucă-ncet de câte-o rază luna
Şi o deşiră până ce-o termină.
Mamă, de-ai fi o stea - Grigore Vieru
Mamă, de-ai fi o stea-n cer lină,
Te-aș găsi după lumină,
Rostire-aș spre fața ta:
“Când dormi, maică, dumneata?”
De te-ai face spic secară,
Te-aș găsi după povară
Și te-aș întreba tot eu :
“Nu ți-i, măiculița, greu?!”
De-ai fi-n codru-o păsăruica,
După glas afla-te-aș, muică,
Zice-as ud de roua ta:
“Ce dor ai de cânți asa?!”
De te-ai face-n vai o floare,
Te-aș găsi după suflare,
Spune-ți-aș vorbe cerești:
“Maica, tot frumoasa ești !”
Te-aș găsi după lumină,
Rostire-aș spre fața ta:
“Când dormi, maică, dumneata?”
De te-ai face spic secară,
Te-aș găsi după povară
Și te-aș întreba tot eu :
“Nu ți-i, măiculița, greu?!”
De-ai fi-n codru-o păsăruica,
După glas afla-te-aș, muică,
Zice-as ud de roua ta:
“Ce dor ai de cânți asa?!”
De te-ai face-n vai o floare,
Te-aș găsi după suflare,
Spune-ți-aș vorbe cerești:
“Maica, tot frumoasa ești !”
Mamei - Mircea Micu
Mamă ești mai frumoasă ca o
duminică fără sfârșit
când se aude plânsul ierbii
pierând pe câmpul înverzit.
Departe, peste vămi de gheață
unde miroase a gutui,
stau stele albe și învață
ruga ta spusă nimănui.
Cu cât ne-ndepărtează vremea,
cu cât te uită carnea mea,
eu mă gândesc cu greu la ziua
când nu te voi putea vedea...
O, de-aș putea, (dar ce pot oare,
din sărăcia care-o am)
să te întorc din nou la clipa
acelor ani când nu eram...
duminică fără sfârșit
când se aude plânsul ierbii
pierând pe câmpul înverzit.
Departe, peste vămi de gheață
unde miroase a gutui,
stau stele albe și învață
ruga ta spusă nimănui.
Cu cât ne-ndepărtează vremea,
cu cât te uită carnea mea,
eu mă gândesc cu greu la ziua
când nu te voi putea vedea...
O, de-aș putea, (dar ce pot oare,
din sărăcia care-o am)
să te întorc din nou la clipa
acelor ani când nu eram...
M-a crescut mama în poală - Nina Casian
M-a crescut mama în poală
Din leagăn, până la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul
M-a-nvăţat să gânguresc,
Să spun „mama”, să zâmbesc
M-a-nvăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.
M-a-nvăţat ca să nu mint,
M-a-nvăţat să nu m-alint,
Să nu ştiu ce este frica,
Toate m-a-nvăţat mămica
Mamă bună, mamă dragă,
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai facut,
Pentru că tu m-ai crescut.
Din leagăn, până la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul
M-a-nvăţat să gânguresc,
Să spun „mama”, să zâmbesc
M-a-nvăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.
M-a-nvăţat ca să nu mint,
M-a-nvăţat să nu m-alint,
Să nu ştiu ce este frica,
Toate m-a-nvăţat mămica
Mamă bună, mamă dragă,
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai facut,
Pentru că tu m-ai crescut.
Mândru şi azi - Liviu Simihăian
Doamne
ce mândru eram
când bătrânii din sat
întrebau
- al cui eşti băiete ?
- a lu' Mama !
Doamne
şi cum li se luminau ochii
şi faţa
iar buzele
li se ridicau
într-un zâmbet cald
de primăvară...
Doamne,
nu ştiam eu copilul
că şi ei
cândva
au avut mame
au avut mame
cu ochii de cer
şi inimi de aur...
Şi azi sunt mândru
de mă-ntreabă
vreun bătrân
- al cui eşti ?
- a lu' Mama !
Abonați-vă la:
Postări (Atom)