vineri, 24 august 2012

Clipă

Treceam prin parc --
eram copil
şi frunze veştede de aur
cădeau alene pe pământ
şi era toamnă...

Cu ochii-nchişi
am inspirat adânc
de parcă aş fi vrut
să prind
toată toamna în plămâni!

Am deschis ochii
şi era toamnă
şi frunze grele ca de plumb
cădeau cu vuiet pe pământ
treceam alene --
eram bătrân...


( Poezie scrisă de LIVIUS.,20.09.2008)

4 comentarii:

Antoaneta Moga spunea...

ce scurta calea de la copil la batran! deja a venit toamna?! frumoase versuri, sensibile ...

Livius spunea...

Ma bucur ca iti place...
Din pacate de cand ne nastem avem un sambure de toamna in noi....

ionelabejenaru spunea...

ai dreptate, la fiecare virsta privim lumea in mod diferit... si toamnele astea, sunt atit de frumoase

iasmy ias spunea...

Batranetea nu e doar neputinta, ci si intelepciune.
In plus, are si toamna farmecul ei, iar un copil "batran" stie sa-i vada frumusetea :)