Flori de portocal

Se spune că societatea are nevoie de poeţi, aşa cum noaptea are nevoie de stele...Stelele sunt mereu aceleaşi, poeţii se schimbă! Am cunoscut cu ceva timp în urmă un poet, un poet simplu care a scris în primul rând pentru el, lucru foarte important, apoi pentru alţii...Un poet care a mers pe drumul lui fără să ţină cont de modernism, mie nici nu îmi plac poeţii moderni...pun prea multa apă în cerneală...Poezia următoare e un fel de srisoare aruncată în eter către un poet ce a poposit pe malurile Portugaliei...şi care în multe nopţi...m-a învaţat să sper...

Flori de portocal
                     lui Lucian Dumbravă

Eu singur, 
tu -- poate singur 
ne mai târâm
încet prin lume
sperând, cândva, 
că va rămane
din noi un gând 
sau poate-un nume!

Eu îmi plimb gândul printre oameni bizari
Şi prea speriaţi că vine-un mâine,
Azi, copiii toţi sunt oameni mari
Şi nu mai văd nici o minune...

Iar gândul tău poate se plimbă,
Sub flori de portocal, atente
La gândul tău din altă limbă
Şi nu-nţeleg stafii absente...

Aici la fel, meschin e-n toate,
Mai dărâmăm câte-un spital
Iar oamenii se trag spre sate,
Să moară-ncet, trist şi banal!

Acolo, poate-i altă lume
Cu gust dulceag de portocal
Acolo poetul, e poet pe bune
Nu ca aici -- debil mintal!

Of, şi bune-aş vrea
să-ţi fie toate,
un vers
iţi mai trimit pe val
iar înapoi,
dacă de poate
să îmi trimiţi,
flori albe,
dintr-un -- 
portocal...

(Poezie scrisă de LIVIUS-august 2011)