Nichita Hristea Stănescu (31martie 1933-13 decembrie 1983) a fost un poet,scriitor şi eseist român,ales membru al Academiei Române(post-mortem).Nichita Stănescu se trage dintr-o familie care nu a avut legatura cu poezia,dar de condiţie nobilă din partea mamei sale,fiica unui fizician şi general rus.
A urmat liceul "Sf. Petru şi Pavel" din Ploieşti şi cursurile Facultaţii de Filologie a Univ din Bucureşti.
A fost căsătorit de 3 ori,prima soţie fiind Magdalena Petrescu,o prietenă din copilărie iar mai apoi cu poeta Doina Ciurea şi Tudoriţa Tărâţă.
Este considerat de critica literară şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă poeţii ai României.Aparţine curentului neomodernism.Pe lângă multele premii primite în ţară este si laureat al premiului Nobel pentru literatură 1980.Din păcate poetul a fost dependent de alcool(votcă) şi se stinge la doar 50 de ani în spitalul din Fundeni, ultimele cuvinte a lui Nichita fiind:"respir,domnule doctor,respir!" Şi avea dreptate...Nichita a rămas să respire prin noi şi cu noi...Cât despre cei care afirmă că Nichita a fost doar un om ştirb şi alcoolic...înseamnă că nu au citit nici măcar o data în viaţa lor o poezie de-a lui,nu au ascultat niciodată Nicu Alifantis sau Paula Seling...Oricum omul e om...pe când poetul e şi va rămâne nemuritor...
N-au murit în zadar
N-au murit la Plevna în zadarstrăbunii din legende şi din poveşti,
o dovedesc prea clar
cuvintele: Sunt, Eşti.
N-au murit în zadar
părinţii părinţilor noştri la Mărăşeşti,
o dovedeşte prea clar
vorba care-o zic azi: Sunt, Eşti.
În Tatra n-au murit în zadar
părinţii noştrii cei tineri, cereşti.
Iată-ne, rostim cu mândrie şi clar:
Sunt, Eşti.
Dezâmblânzirea
De mult negru mă albisem
De mult soare mă-nnoptasem
De mult viu mă mult murisem
Din visare mă aflasem
Vino tu cu tine toată
Ca să-ntruchipăm o roată
Vino tu fără de tine
Ca să fiu cu mine, mine
O răsai, răsai, răsai
Pe infernul meu, un rai
O rămâi, rămâi, rămâi
Palma bate-mi-o în cui
Pe crucea de carne
Când lumea adoarme.
Bate întotdeauna alt clopot
Bate întotdeauna alt clopot,
genunchii mei stau în altă biserică
şi-n altă vreme.
Peste mine doarme alt înger.
Eu mă ridic de sub aripa lui şi spun:
--Du-te,du-te,nu vezi că eşti altul?
El îmi răspunde:
--Lasă-mă,mai lasă-mă puţin,
mi-e foarte somn,
mai lasă-mă puţin...
De ce te uiţi, că eşti şi tu altul !
Plantonul de noapte
Soldaţii dorm cu un braţ căpătâi
atât de destinşi, că portocalie
pe chip le răsare fata dintâi
cea din copilarie.
Singur plantonul e treaz
şi-i priveşte în tăcere.
Peste odihna lor, azi
el are putere.
Îi veghează privindu-i pe rând
cu privire tandră,ciudoasă
...şi deodată începe să scrie în gând
o lungă scrisoare acasă.
Versuri pe muzica lui Nichita Stănescu:
Un comentariu:
poeziile şi postările dumneavoastră sunt şi frumoase şi interesante.dacă doriţi şi aveţi timp vă invit să publicaţi şi pe situl meu,www.opinia1.ro . după fiecare postare la secţiunea 'despre autor' un link către pagina dumneavoastră web va fi afişat.vă mulţumesc.
cu stimă,
ionescu miron
Trimiteți un comentariu