miercuri, 1 mai 2013

Oraşul ăsta...


Cândva pe lângă blocul meu,
nişte muncitori săraci
cu faţa lor de nepăsare,
turnau cimentul prin copaci...

***

Oraşul ăsta-i de beton
şi-atâta fier pe străzi coboară,
claxoane, cauciuc şi fum
şi cât de cald e astă vară...

Oraşul ăsta-i de ciment
şi oamenii -- un fel de zgură
şi sufocant îmi vine-un gând
că sunt pieton de umplutură!

Oraşul ăsta-i plin de smoală,
mă-nec pe-un trotuar ciudat
şi-mi pare-aşa că şi la gară
cu termopane a plouat...

***

Acum prea sufocaţi de smoală,
alţi muncitori şi mai săraci
au directivă foarte clară,
să toarne în ciment -- copaci !


(Poezie scrisă de LiviuS-29.04.2013)

3 comentarii:

Pishky spunea...

tare frumoasă poezia!

ATAL TOMA spunea...

Cum răzbate tristețea din aceste adevăruri stranii... felicitări pentru postare.

Livius spunea...

Merci Pishk!
Mergi Arlechinule...vezi ca era sa te dau disparut:)