Copacul-om

Acum când iarna-i trecută
De-atatea obiceiuri străvechi,
Renasc într-o vrajă tăcută
De rândunici ce se-ntorc în perechi.

În mine o sevă caldă renaşte
Dintr-o iarnă cu gândul opac,
Înviez la un semn pentru Paşte
Şi Doamne -- sunt un simplu copac!

# # #

Am muguri pe buze şi ochii în floare,
Cu braţe de crengi spre cer mă întind
Ce bine e Doamne că dai încă soare,
Copacilor-om cu gândul senin...

În braţe de ram, fac cuib pentru păsări,
Eclozând adevarul în oul de cuc
Şi-n palme de frunze, şoptesc în visări,
Gânduri de bine -- ce spre alţii se duc...

Sunt scoarţă şi lemn, frunză şi floare,
Copacul-om ce se-nalţă în vânt
Dar lasă-mă Doamne şi iarna la soare,
Atât cât mai trăiesc -- pe pământ!

(Poezie scrisa de LiviuS-03.04.2013)