marți, 23 iulie 2013

Obloane


Astea nu-s vise şi ăsta nu-i trai
Când ziua e muncă şi nopţile grele
Când juguri mai porţi şi obloane de cai
Când biciul îţi muşcă din piele !

Obloane pe ochi, obloane pe case
Şi-atât întuneric ne curge prin vene,
Pe suflet e zgură, rugină pe oase
Şi carnea se-mpute de lene...

Am învăţat să tăcem, am învăţat să murim
Şi-atât de dulce ne e traiul ,
Nu ştim, nu putem -- dar nici nu dorim
Să ne scoatem din ochi, bârna sau paiul !

Juguri şi ham, obloane de cai,
Fălos ne mestecăm zăbala,
Păşim apăsat ca fiii de crai
De zici că pentru noi, cântă fanfara...

Obloane pe suflet, obloane pe gând,
Obloane coboară din cer pe pământ
Obloane se pune la omul de rând ,
Obloane sădim pe flori şi mormânt !

Şi Doamne, atât de bizar mi se pare
Că nu ne-au crescut în frunte coarne,
Noi ce-am dorit -- cu-atâta ardoare
Liberi să fim -- să n-avem obloane !


(Poezie scrisă de LiviuS:07.07.2013)

3 comentarii:

Adela Anca spunea...

Foarte frumoasa si realista poezia!
"Şi Doamne, atât de bizar mi se pare
Că nu ne-au crescut în frunte coarne,
Noi ce-am dorit -- cu-atâta ardoare
Liberi să fim -- să n-avem obloane!"

Din pacate asa este, asta este realitatea zilelor noastre. Felicitari!

Arlechinul Trist spunea...

Domnule, prietene și frate, mă încânți totdeauna cu versurile tale, doar că aceasta mi-a ajuns la casa sufletului . Salutări de pe mal de Dunăre. Mi-e foarte-foarte dor de tine.

ionelabejenaru spunea...

Pentru asemenea poezie, in alte timpuri ai fi murit. E nespus de frumoasa si cruda