Zorica Laţcu

S-a născut la 17 .03.1917 în familia avocatului Ion Laţcu din Mezotur, din Ungaria, care mai apoi, după Războiul de Reîntregire, se mută la Braşov. Între 1924 şi 1928 a urmat şcoala primară şi între 1928 şi 1936, Liceul "Principesa Elena", ambele în Braşov. Determinată de talentul literar pe care îl avea şi încurajată de familie, tânăra Zorica Laţcu urmează cursurile Facultăţii de Filologie, Secţia Clasică, din cadrul Universităţii din Cluj.
În 1944 îi apare la Sibiu(Editura Dacia Traiană) primul său volum de poezii, intitulat "Insula Albă". Continuă să scrie poezie religioasă profundă, care îi este publicată de episcopul Nicolae Colan al Clujului, în volume precum: "Osana lumii" (1948) Volum de poezie crestină "Poemele iubirii", apărut la Editura craioveană "Ramuri" este dedicat părintelui ieromonahArsenie Boca,duhovnicul Ardealului.Povăţuită de acest părinte, la 5 mai 1948, tânăra poetă intră pe poarta Mănăstirii Vladimireşti. Timp de doi ani trece prin încercările duhovniceşti, pentru ca la 8 octombrie 1950 să fie tunsă în monahism cu numele de "Teodosia"
La 30 martie 1955, în urma unei percheziţii, maica Teodosia este arestată de Securitate, alături de alte vieţuitoare. Timp de o lună este anchetată la Securitatea din Galaţi, fiind interogată chiar de patru-cinci ori pe zi. Este umilită, bătută, adusă la o stare medicală care necesita internarea urgentă în spital. Primeşte îngrijiri medicale superficiale, care nu o vindecă, pentru care în februarie 1956 Securitatea o transferă la Spitalul-penitenciar Văcăreşti.Situaţia ei medicală determină Tribunalul Militar Constanţa ca în data de 9 august 1956 să o elibereze pe caz de boală. Locuieşte împreună cu o maică(Mihaela) într-un domiciliu forţat la Gurguieşti, lângă Măxineni, jud. Brăila, iar din în 1970 se muta la Braşov.
Între anii 1949-1970,sub condeiul Maicii Teodosia au luat naştere 4 volume de poezie creştină:"Icoane pentru paraclis","Din pribegie","Gradina Doamnei" şi Alte poezii".
În anul 1990,februarie, se redeschide Mănăstirea Vladimireşti.Cu această ocazie ,Maica Teodosia Laţcu se va întoarce ACASĂ,iar în ziua de 8 august va adormi întru Domnul.

Recunosc nu sunt un cititor de poezie creştină cu toate că în aceste vremuri tulburi poate ar trebui...Poeziile următoare mi-au plăcut foarte mult! Iar poezia "Crucile" ca şi  întreaga postare o dedic fratelui meu(cred că i se potriveşte)mulţumindu-i pe această cale pentru cadou! Cât despre poezia "Iad" am rămas uimit de viziunea poetei asupra lui! O viziune total nouă mie...

CRUCILE

Înspre tărămul celălalt,
E loc închis cu gard înalt;
Dar am văzut, printre uluci,
Atâtea cruci, atâtea cruci...
Părea tot locul ţintirim,
Păzit cu zbor de Heruvim,
Cu cruci de piatră, albe, mari,
Cu cruci de brad şi de stejar.
Şi cruci de-argint şi de oţel
Cerneau lumina peste el,
Iar cruci de aur şi de fier
Sclipeau ca semnele pe cer.
Atâtea cruci mi s-au părut
Că toate una s-au făcut.
O cruce mare strălucea,
Sub greul ei un om zăcea.
Tu cum de poţi să le mai duci,
Atâtea cruci, atâtea cruci?...

IAD

Trecând prin şapte nopţi fără de văd,
Cu Îngerul m-am pogorât la Iad;

Nici foc, nici fum, nici clocote de zmoală--
O veşnicie neteda şi goală...

Stau trupuri lângă trupuri, prinse-n chin
Ca boabele de struguri în ciorchin.

Nici ploi de plumb, nici aspră biciuială--
O mucedă, cumplită lâncezeală,

Că nu se mişcă-n veci nimic din loc,
Nici flacără de dor, nici gând de foc.

Că-n aerul patruns de făr' de lege
Nu poate val de cântec să se-nchege

Şi-n cuget pângărit şi necurat
Cuvântul sfânt nicicând nu s-a-ntrupat.

O piatră-ncremenită-n nemişcare
Puteri să dea viaţa noua n-are.

În noaptea fără margini totu-i şters,
Culoare, formă, armonie, vers.

Din goluri care fără fund se cască,
Nu poate frumuseţea să se nască;

În duhurile oarbe de păcat
Nu straluceşte chipu-i luminat.

Cu Îngerul treceam prin Iad în pripă,
Vedeam durerea care nu mai ţipă.

Pe-ntinsul înfiorător de mut
Se ţes sabranice de chin tăcut.

Stau osândiţi-n crunta neclintire,
Cu trupu-nveşnicit în zvârcolire,

Cu rânjetu-mpietrit pe fata lor,
Cu răni, ce ard adânc, dar nu-i mai dor.

Se-nchiagă-n jar, ca gheţurile-n râuri,
Şerpi otraviţi cu pofte şi desfrâuri.

Petrec în sânul Marei Urâciuni
Mulţime nemişcată de nebuni.

Pe toţi i-a şters din Cărţile Vieţii
Păcatul împotriva Frumuseţii.