duminică, 20 octombrie 2013

Până când şi până unde?

E toamnă,
mor frunze
şi brazii plâng cu lacrimi de ceară
pentru vise ce mor,
seară de seară
în crengi de alun
când,
cerbul nebun
întreabă urlând
până unde, până când?

E toamnă,
mor oameni
cu vise uscate, 
pocnind a jăratec
iar ochi de bătrâni
se-nchid murmurând
când,
râzând se prăbuşeşte-un munte
dar până când?
şi până unde?

E rugină-'nainte
e plumb în trecut
şi osul din dinte mă muşcă
când,
un gând dospit 
din galbenul lut
mă-ntreabă plângând
unde-i, unde?
când e când?

E toamnă
şi eu, întors ca un fiu din război
voi scrie pe foaia păgână
of, au murit frunze,
au murit dintre noi
şi totuşi întrebarea 
îmi zace pe tâmple
da, mor...
dar până când
şi până unde?
(Poezie scrisă de LiviuS:07.09.04)

3 comentarii:

Maria Calin spunea...

E toamnă
mor toate afară,
în mine,
la tine,în cuvinte.
Mor toate tăcut,
nu-i prima oară
când clipa otrăvește
când timpul omoară.
Mor toate afară,
în mine, la tine
în cuvinte.
Mor toate tăcut
doar timpul
merge-nainte
și eu, și tu, si frunză
curând, curând
ne-ntoarcem în lut.



C. spunea...

E toamnă pe străzi,
Se aprind iarăşi teii
În nuanţe de prăzi,
În rugina scânteii;
Şi frunzele mor,
Şi oamenii uită
De suflet, de dor,
De viaţa neplănuită.

E toamnă pe asfalt,
Se sting astăzi teii,
Se duc dintr-un salt
Precum grăita-le-au zeii;
Şi frunzele se duc,
Se dezbracă iar plopii,
Vezi prin frunzele de nuc
Cum de moarte te-apropii.
:)

Livius spunea...

Frumosase poezii.Multumesc pt timpul acordat.Cu asemenea versuri va astept cat mai des pe blogul meu:)