duminică, 27 ianuarie 2013

Din iarna prea albă

Din iarna prea albă
mi-a rămas
doar amintirea
aceea ce credeam
că va fi --
şi nu a fost!

Într-un colţ stingher
iubirea,
asemeni unui trandafir
se usca 
pe pieptul unei inimi
plecate departe...

Acum e noapte,
o noapte cu haină de stele
când
sub atâta argint
aţipit voi visa
zborul meu frânt
cu aripi de vată...

Din iarna prea albă
când fulgii
se prefac în apă
mă voi trezii
ca o cumplită regăsire
gol, rece şi trist
părăsit de toţi
rătăcindu-mă-n vis...


(Poezie scrisă de LIVIUS-27.01.2013)


Un comentariu:

Arlechinul Trist spunea...

Umbră de tristețe-mi lasă pe obraz.
Lumina lunii albe, prin neguri și prin ceațe.
O lacrimă topește tot albul ăst talaz
Că-n vis îmi ești aici, și-n viață-mi ești departe...
Tu scump amic și frate.
Mi-a plăcut mult poezia... Și mă bucur că după o atât de lungă tăcere ai gasit timpul să postezi.