Cu pas ruginit spre moarte mă-ndrept
Şi toamna se-aşterne în mine,
Bacovia îmi cade cu movul în piept
Şi frunzele-mi şoptesc despre tine...
Copacii adorm,oftând rând pe rând
Şi toamna se-aşterne în mine,
Bacovia cu gri îmi cade în gând
Şi ploaia-mi şopteşte de tine...
Tomnatic se-ntorc stafii în pământ
Şi toamnă se-aşterne şi-n tine,
Bacovia cade cu galben prin vânt
Şi ah, viaţa se uscă şi-n mine...
De ce să renasc, de ce să fiu drept?
Când toamnă e-n mine şi-n tine,
Bacovia îmi cade cu frunze pe piept
Şi Doamne, atât e de bine!
Tăcere şi toamnă în plumbul etern,
Covorul de frunze adoarme pe mine,
Bacovia pleacă cântând cu ultimul tren
Şi câtă zăpadă e-n tine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu