duminică, 3 iunie 2012

Eternitate

Eternitate


De-atâta soare şi lumină
din pruni, caişi ori poate meri
s-or scutura petale fine,
încet
peste mormântul meu...

Va trece vară, toamnă, iarnă
peste bizar mormântul meu,
la căpătâi va plange-o mamă
dar eu, eu voi dormi mereu!

De-atâta lună şi oţel
din pruni, caişi ori poate meri
uscate crengi vor sta să cadă
cu vuiet
pe mormântul meu...

Va trece an şi veac şi eră
peste bizar mormântul meu
va trece lume după lume,
dar eu, eu voi dormi mereu!

S-or stinge sori, dispare luna,
pământul sterp se-nvârte-n cer
comete o să ţin în poală
în palme stele din eter
dar eu, eu voi dormi,
voi dormi,
voi dormi,
voi dormi...


(Poezie scrisă de LIVIUS 24.05.2012)

4 comentarii:

ionelabejenaru spunea...

moartea e o etapa a existentei prin care este inevitabil sa trecem...multi o judeca, o urasc...tu ai reusit sa o faci frumoasa...esti talentat si de fiecare data cind te citesc imi imaginez cite o melodie pentru fiecare poezie creata

Livius spunea...

Merci Ionela...cat de talentat sunt nu stiu...asta ramane la atitudinea celor care ma citesc...cat despre muzica...cred ca mi-ar face placere sa te ascult cantand:)

ionelabejenaru spunea...

ooo nuuu...crede-ma, nu ti-ar face placere, dar de dragul acestor versuri sint in stare sa risc

Livius spunea...

nu ai de unde sti...poate mi-ar face placere,e bine ca esti curajoasa:)
deci...risca!