Azi ninge peste mine,
Azi ninge peste noi
Dar albul ce se naşte
Va devenii--noroi...
Am scris mereu în mine,
Am scris mereu de noi
Dar versul care plânge,
Va devenii--război...
Am plâns mereu în mine,
Am plâns mereu în doi
Când ura, naşte pace,
Vom devenii--eroi...
Şi prea plini de iubire,
Noi am fugit prin ploi
Spre-o altă mântuire,
Ne-am revărsat--şuvoi...
Au pus pământ pe mine,
Au pus pământ pe noi
Dar groapa e străină
Şi plină--de noroi...
Azi ningem iar cu stele
Şi plângem iar cu ploi
Din vreme-n altă vreme
Am devenit--strigoi...
(Poezie scrisă de LIVIUS-28.01.2006)
3 comentarii:
Această postare de sf Nicolae, m-a obligat să fie ca o scrisoare mie. și în tumultul gri al versurului moroi/ eu, singurul prieten , simțitu-m-am noroi. și amm citit acum postarea ta, fârtate, azi când mamei mele adaăugisu-ar anii. că șaizeci doi făcut-a / și o iubesc etern. ca acest vgis amorfic ce zboară în eter/
fascinant!
Sa iti traiasca si sa iti fie sanatoasa mama.Si ai mare dreptate...mama nu se poate iubi acum,atunci sau mai incolo...mama se iubeste etern!
Trimiteți un comentariu