Faceţi-mi loc să intru eu
În lumea asta prea bizară,
Eu sunt soldat la Dumnezeu
Şi sunt soldat la neam şi ţară!
Deci faceţi loc să intru-n luptă
Şi plugul să-l transform în bardă,
Căci ţara mea e încă ruptă
Şi santinela doarme-n gardă...
Nu-i nimeni mai presus de lege
Adesea am urmat porunca,
Să ar pământul pentru rege
Dar fără să-mi plătească munca!
Azi regele mă minte-n faţă
Şi căpitanii dorm mereu,
Pionii toţi au mers de raţă
Şi-n ceruri plânge -- Dumnezeu!
În lumea asta prea bizară
M-am săturat să fiu pion,
Căci toţi pionii fug din ţară
Deci fă-mă Doamne, iarăşi -- om!
(Poezie scrisă de LiviuS-19.03.2014)
5 comentarii:
Frumose versuri !...Felicitări !...
Mă uimești prietene și frate! Cu fiecare postare te redescopăr ca pe un om cu rădăcinile adânci în pământul neamului românesc, și cu fruntea înălțată smerit până la Tronul Tatălui de unde-ți coboară în inimă Cuvântul.
Multumesc, domnilor...
Cit de frumos, Livius! Felicitari!!!
merci,Ionela!
Trimiteți un comentariu