duminică, 7 decembrie 2014

Val de noapte


Doamne ce noapte,
încât luna
pare un licurici
iar lumina din casă
un fir de sclipici
ce se pierde tăcut
prin ferestre bizare
ca un chip de copil
într-o lume prea mare !


Afară
pe drumul lor
aud oameni păşind
unii mai greu 
alţii mai fin,
călcând pe frunze uscate
destine se pierd
prin valul de noapte.

Ce noapte,
Doamne ce noapte
o noapte fără alb
doar paşi, blesteme şi şoapte
şi-aud în gând
un vânt
ce creşte păgân
prin valul de noapte...

Cântă cocoşii !
Robotici ne trezim dimineaţa
şi-atât de bizar şi ciudat,
fluturii mor, frunzele tac
de parcă totul a-ngheţat
cu o noapte în urmă !

Şi plină e strada
şi plin e oraşul,
păpuşi de humă
cu zâmbet de fiară
şi ochi de furtună
aleargă haotic...

Şi Doamne nu-i ciudat
la cât soare ai dat
că-n noi dospeşte
greu aluat 
de cenuşă şi zgură
împărţind peste tot
valuri de noapte 
şi ură ?!
( Poezie scrisă de LiviuS--13.02.2013 )



Niciun comentariu: