marți, 3 octombrie 2017

Umbra unui dac



Aceste veştede frunze, nicicând nu te mint,
Octombrie  a sosit cu bruma lui de argint
Îmbătrânind cu o clipă în frunza ce pică,
Umbra lui pe pământ -- e tot mai mică!


Şi ce dacă soarele pe cer, nu mai e mare
Şi umbrele devin din ce în ce mai sumare,
E toamna coaptă şi trebuie de tine culeasă
Că mamă ţi-a fost şi mereu preoteasă!


Şi cântă de toamnă cu frunze-n ţambal
Căci prin umbra ta eşti mereu Decebal
Că eşti rege de aur ori sclav de cărbune,
Ori rugă de preot ori versuri nebune...


Gutui luminoase să-ţi pui în fereastră
Iar frunze uscate să-ţi pui în glastră
Şi roagă-apoi cerul, tomnatic şi greu
Să intre şi în noi, râzând Dumnezeu!


Mausoleu sau aripi din frunze să-ţi faci
Tu umbră de toamnă a vechilor daci,
Mereu să porţi in suflet, pură, speranţa
Că-n cer te-aşteaptă... şi toamna şi viaţa!

(Poezie scrisă de LiviuS-03.10.2017., foto-internet)


Niciun comentariu: