Cât poate pentru două veacuri,
Nu sunt cărări, nu mai e drum
Şi pentru noi, nu mai sunt leacuri...
A nins cu fulgi de vată albă,
A nins cu fulgi din cer pierduţi
A nins pe vatra noastră caldă,
A nins pe tâmplele de munţi !
Şi-atâta alb avem în faţă
De parcă Dumnezeu din cer,
Sătul şi El de-atâta greaţă
A vrut să ne topească-n ger !
A nins cu fulgi de vată dulce,
A nins cu fulgi de ger-durut
A nins strămoşii de sub cruce,
A nins pe neamul meu pierdut !
Şi iar ne-am rătăcit în iarnă,
Suntem bolnavi, speriaţi, murdari
Doar Dumnezeu din ceruri toarnă
Pe noi, fulgi albi...dar în zadar !
3 comentarii:
îmi place foarte mult această poezie!!! Foarte muult!!!! Se vede că ne curge în vene același sânge albastru, și că sufletele noastre fost-au rupte din aceeași lacrimă Divină, ce s-a transformat în fulgi de nea:)
"Ninge din Shakespeare, cu vremelnicie".Intensitatea trairii si idealismul tau imi aduce aminte izbitor de mult de regretatul Adrian Paunescu.Se pare ca detii secretul magic al cuvintelor.Sa nu renunti niciodata la scris!
Ma bucur ca iti place Arlechinule:)Si adevarat graiesti...
Draga HOLY...daca seman mult cu Paunescu nu pot sa fiu decat incantat...cu toate ca eu nu prea ma vad semanand cu el la versuri:)Cat despre sfat, cine stie...sper sa pot scrie...
Trimiteți un comentariu