duminică, 10 august 2014

Râu către mare

Râule ce curgi aiurea
către care mare mergi?
când eşti lin 
când înspumat
când eşti plin şi dai în lături
tulburat !

Unde şi spre ce se scurge
picătura-ţi fermecată
vei mai fi tu râul dulce
într-o mare prea sărată?

Unde ţi se-ndreaptă cursul
când nimic nu mai aştepţi,
când din tot ce-ai strâns în tine
porţi doar lacrimi de poeţi?

Unde tot cobori la vale
spre ce hău spre ce mormânt,
şi de ce tot sapi cu jale
să laşi urme pe pământ?

Râule ce curgi aiurea
sunt la fel precum eşti tu
când sunt lin
când înspumat
când sunt plin şi dau în lături
supărat...

Şi mă duc călcând aiurea
către nu ştiu ce abis
privesc lumea şi pădurea
şi cu mine duc un vis!

Nu ştiu care hău m-aşteaptă
ce miracol stă în drum
ce mi se va cere plată
după porţi de mistic fum...

Când se va sfârşi cărarea
pentru pasul meu prin lume
mă voi prăpădi în marea
sufletelor fără nume?

Viaţă-râu 
ce curgi aiurea
eu atât te mai întreb
râule cu lacrimi pure
către care mare mergi?


(Poezie scrisă de LiviuS-04.07.2014)