duminică, 19 iulie 2015
EU ŞI BACHUS
Tu nu m-ai iubit niciodată
mi-ai sărutat picioarele
pentru a mă face Zeu
ştiai că ai să pleci la altul
şi eu
voi renunţa la ambrozie
şi mă voi înfrăţii cu Bachus
pentru a uita că mi-e greu
Tu nu m-ai iubit niciodată
mi-ai sărutat ochii
şi ai plecat cu altul
de atunci când privesc în Olimp
nu mai înţeleg rostul
acestor tronuri de aur
pe care stau Zei singuri
trişti şi cuminţi
Tu nu m-ai iubit niciodată
dar nu e nimic
am să îl invit pe Bachus
la masa mea de argint
şi vom bea din cupe amare
că prea am devenit
muritori în divin
şi nu putem uita
că iubim!
(Poezie scrisă de LiviuS-24.06.2015., foto-net)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu