Şi focul mi s-a stins în vatră,
Azi inima-i atât de rece,
Să plece îngerii, să plece!
Mi-e patul gol şi perna tare
Şi-n vise mă visez în stare,
Că pot să mut munţii din loc
Şi cerului să îi dau foc!
Dar, din vis spre un real cobor
Cu pasul meu de muritor,
Şi-mi dau seama că n-am contat
Şi lumea mea se face praf!
Şi-ntreaga lume-mi pare spartă,
Eu devenind un om de piatră
Azi nu mai pot nici să iubesc
Dar nici să mor, nici să trăiesc...
Prin casa mea încă mai trec
Stafii cu gust de gheaţă sec,
E-atâta praf şi mult prea rece...
Să plece îngerii, să plece!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu