Şi clopote bătrâne au bubuit de fier,
Lumina se aprinde în palme de păgâni
Şi pasca se sfinţeşte de trei preoţi bătrâni...
E noaptea învierii dar nimeni nu e viu
Cu lumânări în mână şi gândul în pustiu,
Mai mângâiem icoane cu chipul lor mirat
Că iarna a trecut dar noi n-am înviat !
Un cîntec ne mai trece, fugar pe la urechi
De-atâta nou în lume, noi am uitat ce-i vechi
De-atâta nepăsare ne-nţeapă iar un gând
Că tre' să înviem cu moartea pre moarte călcând...
De-atâta-nfumurare şi ură peste ani
Am devenit năluci şi mai puţin umani,
Pământul nostru moare dar cerul încă naşte;
De-am devenii mai buni cu fiecare Paşte...
Să înviem şi noi ca Fiul de dulgher
Când clopote bătrâne au bubuit de cer,
Să ne spălăm timid pe suflet la fântână
Curaţi şi înviaţi să-mprăştiem lumină !
2 comentarii:
Foarte frumoasă poezie !...Felicitări !...
Multumesc.
Trimiteți un comentariu